Un cetățean ucrainean a încercat să treacă granița printr-un punct de trecere a frontierei din județul Botoșani cu un permis de conducere fals. Bărbatul le-a spus polițiștilor că a cumpărat documentul cu 100 de euro de la un cetățean moldovean.
Ucraineanul se afla într-un autocar ce rula pe ruta Republica Moldova – Cehia și a fost depistat de polițiști la verificarea documentelor.
”În data de 19 iunie 2022, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – judeţul Botoşani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un cetăţean ucrainean, pasager într-un autocar ce efectua o cursă regulată pe ruta R. Moldova – Cehia”, se arată într-un comunicat emis de poliția de frontieră Botoșani.
În urma unui control mai amănunțit, polițiștii au constatat că permisul de conducere era fals.
”La controlul de frontieră, asupra bărbatului în vârstă de 21 de ani, printre documentele de călătorie a fost identificat şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina, emis în luna februarie a.c., cu datele de identificare şi fotografia proprie. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals”, au transmis autoritățile.
Bărbatul a spus că a obţinut documentul contra sumei de 100 de dolari, de la un cetăţean moldovean și că voia să ajungă în Uniunea Europeană.
”Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a obţinut documentul contra sumei de 100 de dolari, de la un cetăţean moldovean, căruia i-a plătit această sumă pentru a obţine şi categoria E, pe lângă categoriile B şi C pe care le deţinea legal. Tânărul intenţiona să utilizeze permisul în vederea obţinerii unui loc de muncă în Uniunea Europeană, se mai arată în comunicat.
Acum, el este anchetat pentru instigare la fals în înscrisuri oficiale.
”Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri oficiale”, au mai transmis autoritățile.