Șoferița care a ucis patru bărbați în Iași a mai fost condamnată penal în trecut. Ce infracțiune ar fi comis Adina Ghervase

Publicat: 20/06/2022, 14:31
Actualizat: 20/06/2022, 14:32

Șoferița care a produs gravul accidentul de la Iași în urma căruia patru muncitori au murit și alți trei au fost răniți a mai fost urmărită penal și condamnată la 18 luni de închisoare cu suspendare. În urmă cu 12 ani, femeia a fost condamnată pentru vătămare corporală, dar cu circumstanțe atenuante.

Adina Ghervase, care anterior purta numele de Catrinar, ar fi fost bătută de fostul ei iubit, student străin la UMF Iași la acea vreme, iar cu ajutorul altor doi studenți l-a amenințat și i-a cerut acestuia 2.000 de dolari. A fost condamnată definitiv în 2010 de Tribunalul Galați pentru vătămare corporală, dar cu circumstanțe atenuante, iar procesul a durat șapte ani.

Evenimentele care i-au atras condamnarea au avut loc în 2003, când aceasta avea o relație cu un student israelian la UMF Iași.

„A fost condamnată inculpata Catrinar Adina Iuliana la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal (faptă săvârșită la data de 21/22.10.2003). În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal”, se arată în decizia Tribunalului Galați.

Cei doi s-au despărțit în vara acelui an, motivul fiind că el ar fi bătut-o și i-a provocat chiar și o fisură a timpanului. Pentru că leziunile suferite au avut nevoie de tratament, femeia a cerut ca iubitul ei, K.S. să suporte cheltuielile tratamentului.

„Dacă nu va plăti, «va zbura din România»”

„Astfel, în luna septembrie 2003, inculpata a sunat-o pe partea vătămată K.S. (în timp ce aceasta se afla în Israel), pentru a-i spune ca atunci când va reveni în România să îi plătească suma de 2.000 de dolari. În acest demers, inculpata a fost sprijinită de inculpatul E.A.H.F. (cu care avea o relație la acel moment), la sugestia acestuia spunându-i prin telefon părții vătămate că, dacă nu va plăti, «va zbura din România»”.

În luna octombrie 2003, fostul iubit, K.S., s-a întâlnit într-un bar din oraș cu cei doi prieteni ai femeii și cu aceasta, unde au discutat despre cei 2.000 de dolari. În rechizitoriul care a stat la baza procesului deschis în 2003 de K.S, se consemnează că femeia și cei doi prieteni ai săi au recurs la amenințări cu bătaia și l-au forțat pe fostul iubit să semneze un contract conform căruia urma să îi dea cei banii în tranșe.

„Astfel cum rezultă din declarațiile tuturor celor opt persoane aflate la masa din bar, discuțiile purtate s-au referit la plata sumei de 2.000 dolari, sumă solicitată de inculpata C.A.I. părții vătămate K.S. Din probele administrate în cauză, rezultă în mod neîndoielnic că partea vătămată nu a recunoscut plata unei asemenea datorii către inculpată, motiv pentru care a fost amenințată de către inculpații prezenți la masă cu bătaia și chiar cu moartea. Discuțiile au durat aproximativ o oră și jumătate, până în jurul orei 00:30. În timpul discuțiilor, inculpatul E.A.H.F. împreună cu partea vătămată K.S. au părăsit incinta localului, pentru a sta de vorbă între patru ochi. Potrivit declarației părții vătămate, în cursul discuției avute cu inculpatul E. A.H.F., acesta i-ar fi adresat injurii și amenințări cu bătaia”, se precizează în motivarea instanței, onform clujust.ro.

Pentru că nu au reușit să ajungă la o concluzie în urma discuției avute la bar, unul dintre bărbați a propus să meargă la domiciliul unuia dintre inculpați. Acolo, K.S. a fost amenințat inclusiv cu cuțitul pentru a-l convinge să semneze contractul. Cei doi prieteni ai Adinei Ghervase au fost condamnați atunci la câte doi ani și șase luni închisoare cu executare.

Cine este Adina Iuliana Ghervase, poreclită și „Văduva neagră”

Adina Iuliana Ghervase, în vârstă de 39 de ani, a provocat un grav accident rutier, în noaptea de 16 spre 17 iunie 2022. După ce consumase băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului său, marca Alfa Romeo, iar când a ajuns în zona Păcurari, șoferița a pierdut controlul volanului și a acroșat patru muncitori de la Citadin SA, care lucrau la asfaltarea unei guri de canal. Alți trei colegi ai victimelor au fost răniți, unul dintre ei fiind în stare gravă, iar prognosticul medicilor rezervat.

Femeia locuiește în Valea Lupului, o comună de la marginea orașului Iași. Ea are doi băieți: unul de 13 ani, din prima căsătorie, și unul de 4 ani, cu actualul concubin. Cei doi minori au fost preluați în grijă, vineri dimineață, de fostul soț.

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu a absolvit licența și masteratul în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...