Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale, în legătură cu menţinerea în funcţie a unui senator incompatibil.
„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apelantul parte civilă Matei Cristian împotriva sentinţei penale nr. 633 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul 3297/1/2020. Obligă apelantul parte civilă Matei Cristian să-i plătească inculpatului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu suma de 5.950 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cauză, reprezentând onorariul parţial al apărătorului ales”, conform deciziei de luni a ICCJ.
În urma deciziei de luni a ICCJ, Călin Popescu Tăriceanu a spus, ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU GÂNDUL, că judecătorii instanței supreme „au sancționat comportamentul abuziv al Parchetului de a ancheta acte și proceduri ale Senatului încălcând principiul separației puterilor în stat”.
„S-a văzut foarte clar din demersul Parchetului de pe lângă ICCJ că era o acțiune cu dedicație pentru Călin Popescu-Tăriceanu. De ce spun lucrul acesta? Pentru că în cazul în care acuzația de abuz în serviciu era una fundamentată, ea ar fi trebuit să vizeze pe toți președinții Senatului care au acționat identic cu mine (Meleșcanu, Corlățean, Cazanciuc).
Or, în privința lor, Parchetul nu a demarat nicio acțiune! Apoi aceeași acuzație de abuz în funcție ar fi trebuit să vizeze membrii Biroul Permanent al Senatului, cât și membrii Comisiei juridice, de Disciplină și Imunități.
Nici aici Parchetul nu a acționat în vreun fel. Concluzia e clară! Dincolo de planul personal, ceea ce mă bucură este că decizia ICCJ sancționează comportamentul abuziv al Parchetului de a ancheta acte și proceduri ale Senatului încălcând principiul separației puterilor în stat”, a afirmat, Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu a fost trimis în judecată de Parchetul General în decembrie 2020, fiind acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deşi acesta din urmă avea o decizie definitivă dată de judecători prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică.
În primă instanţă, Tăriceanu şi Cristian Marciu au fost achitaţi de un complet de trei judecători de la ICCJ, după ce chiar procurorul de şedinţă desemnat în acest caz, Irina Kuglay, a solicitat achitarea pe motiv că textele de lege în baza cărora fostul preşedinte al Senatului a fost trimis în judecată „generează confuzie”.
Irina Kuglay a luat această decizie fără a se consulta cu procurorii care au făcut ancheta în acest caz.
Parchetul General susţinea că, potrivit Legii nr. 176/2010, Cristian Marciu se afla în stare de incompatibilitate cu funcţia de senator (avea interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data de 4 martie 2015, când a rămas definitivă şi irevocabilă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal). Ca urmare, acesta a folosit fără drept calitatea de senator. Marciu a îndeplinit acte care implică exerciţiul autorităţii de stat, a participat la şedinţele Senatului, a făcut parte din comisii permanente şi speciale ale Senatului, a avut iniţiative legislative, a votat proiecte de acte normative, a adresat întrebări şi interpelări, susţineau procurorii, conform Agerpres.
Faţă de Călin Popescu-Tăriceanu, procurorii reţineau că, în perioada 2 martie 2017 – 2 septembrie 2019, în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice unei funcţii de conducere în cadrul Senatului, prin neîndeplinirea actelor vizând constatarea încetării mandatului desenator al lui Marciu (contrar disp. art. 7 alin. 4 rap. la alin.1lit. (e) comb. cu alin. 2 lit. (c) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor) şi nesupunerea votului Plenului Senatului a adoptării unei hotărâri de vacantare a locului de senator în cauză, „a cauzat vătămarea drepturilor persoanei care în urma alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016 a ocupat pe buletinul de vot pentru funcţia desenator poziţia următoare”.
Procurorii mai explicau că, prin neîndeplinirea obligaţiilor legale, Călin Popescu-Tăriceanu l-a ajutat pe Cristian Marciu să folosească fără drept calitatea oficială de senator ce implică exerciţiul autorităţii de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate.
În luna martie 2020, Tăriceanu a fost audiat de procurori în acest caz, el declarând atunci că ancheta Parchetului este neconstituţională şi nelegală, deoarece parlamentarii nu pot fi acuzaţi de abuz în serviciu, ei neavând atribuţii de funcţionari.
Tăriceanu mai are pe rol un dosar la Instanţa supremă, în care este judecat pentru că ar fi primit o mită de 800.000 de dolari în dosarul licenţelor Microsoft.
De asemenea, el a mai fost implicat şi într-un dosar legat de retrocedarea frauduloasă a Fermei Băneasa, în care a fost achitat pentru mărturie mincinoasă.