Judecătorii ICCJ au amânat până pe 29 iunie pronunțarea în dosarul în care Elena Udrea a cerut anularea executării pedepsei de șase ani

Judecătorii ICCJ au amânat până pe 29 iunie pronunțarea în dosarul în care Elena Udrea a cerut anularea executării pedepsei de șase ani
Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 22/06/2022, 15:30
Actualizat: 22/06/2022, 15:42

Judecătorii ICCJ au amânat până pe 29 iunie pronunțarea în dosarul în care Elena Udrea a cerut anularea executării pedepsei de șase ani din dosarul „Gala Bute”.

UPDATE: Pronunțarea, amânată cu o săptămână

Judecătorii au amânat cu o săptămâna pronunțarea în acest dosar.

„Amână pronunţarea la data de 29 iunie 2022”, a decis, miercuri, ICCJ.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Luni, au avut loc noi dezbateri în acest proces și magistrații au stabilit să amâne pronunțarea pentru 22 iunie.

Elena Udrea a fost extrădată, joi, de autorităţile bulgare şi adusă în România. Ea a intrat pe la Vama Giurgiu şi  predată poliţiştilor de la Penitenciarul Giurgiu, de unde a ajuns la Penitenciarul Târgşor, în județul Prahova.

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, conform sentinței Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia fiind definitivă.

Elena Udrea | Foto – Mediafax

Elena Udrea, extrădată din Bulgaria unde a stat două luni în arest

Curtea de Apel de la Sofia a decis în 10 iunie, ca fostul ministru al Turismului Elena Udrea – aflată în arest în Bulgaria – să fie adusă în România pentru a executa pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul Gala Bute.

La ieșirea din sala de judecată, Elena Udrea a declarat că unii dintre judecătorii de la Înalta Curte au fost puși sub presiune. Fostul ministru le-a cerut magistraților bulgari să respingă cererea statului român de extrădare a sa, susținând că „este un proces împotriva integrității” sale.

Întrebată despre fetița ei de 3 ani, fostul ministru a declarat: „O să îi spun o minciună, așa cum am mai făcut. Vorbesc în fiecare zi cu ea!”.

După ce va fi adusă în România, Udrea ăși va ispăși pedeapsa la Penitenciarul pentru femei de la Tîrgșor (Prahova). Ea a fost încarcerată acolo și în primăvara lui 2015, după ce a fost arestată preventiv în dosarul “Gala Bute”.

Elena Udrea a stat în arest în Bulgaria 64 de zile care se vor scade din pedeapsa de executat.

Condamnările în dosarul Gala Bute

Fostul ministru al Turismului a fost condamnată, în iunie 2018, la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. La momentul pronunțării deciziei definitive, Udrea se afla în Costa Rica.

Ea părăsise România la începutul lui 2018 și a cerut azil în Costa Rica. În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica și apoi încarcerată. A fost eliberată în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a decis că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă.

Elena Udrea a revenit în România în 8 iulie 2019, anunțând  revenirea în țară pe Facebook.

Pedepsele definitive în dosarul Gala Bute pronunțate de instanța supremă în iunie 2018 și menținute prin decizia din 7 aprilie:

  • Elena Udrea – şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu
  • Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea – trei ani de închisoare cu executare
  • Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea – un an şi şase luni cu suspendare
  • Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere
  • Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii – trei ani de închisoare cu suspendare
  • Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme – doi ani şi şase luni cu suspendare

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
De asemenea, completul de cinci judecători a menţinut şi decizia instanţei de fond pe latură civilă.

Astfel, Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

Instanţa a mai dispus ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei.

Condamnările în prima instanță fuseseră pronunțate în martie 2017, Udrea primind 6 ani de închisoare.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...