Fostul președinte rus Dimitri Medvedev: „Nu mai avem niciun motiv să negociem cu SUA în acest moment. Ar fi rău pentru Rusia”

Fostul președinte rus Dimitri Medvedev: „Nu mai avem niciun motiv să negociem cu SUA în acest moment. Ar fi rău pentru Rusia”
Dmitri Medvedev – fost președinte al Rusiei, actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate de la Moscova | Foto - Profimedia Images
Publicat: 20/06/2022, 16:36
Actualizat: 20/06/2022, 16:37

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a susținut, luni, că Moscova nu ar trebui să mai negocieze cu Washingtonul în ceea ce privește dezarmarea nucleară și că ar trebui să aștepte până când americanii vor implora negocieri cu ei. Medvedev chiar sugerează că SUA ar trebui să „cerșească” discuții privind armele nucleare.

„Nu mai avem nicio relație cu Statele Unite, acum. Relațiile noastre sunt la zero grade pe scala Kelvin. Nu mai avem niciun motiv să negociem cu ei în acest moment. Ar fi rău pentru Rusia. Să vină să se târască înapoi singuri și să ne ceară să negociem cu ei”, a scris Medvedev pe Telegram.

Încă de la începutul invaziei rusești în Ucraina, Dmitri Medvedev, actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a început să se pronunțe tot mai vehement și să facă declarații din ce în ce mai exagerate.

De asemenea, acesta declarase anterior că „îi va face să dispară pe degenerații care vor moartea Rusiei”, i-a numit „fani ai lebărului, spaghetelor și broaștelor” pe liderii german, italian și francez care au vizitat Kievul și a amenințat frecvent cu utilizarea armamentului nuclear.

Rusia și Statele Unite controlează aproximativ 90% din focoasele nucleare ale lumii, cu aproximativ 4.000 de focoase fiecare în stocurile lor militare, potrivit Federației Oamenilor de Știință Americani, citată de Reuters.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal