Fraude la Bacalaureat 2022. Câți elevi au fost eliminaţi de la proba scrisă la Limba şi Literatura Română, după ce au încercat să copieze

Fraude la Bacalaureat 2022. Câți elevi au fost eliminaţi de la proba scrisă la Limba şi Literatura Română, după ce au încercat să copieze
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 20/06/2022, 21:19

Potrivit cifrelor oficiale comunicate de Ministerul Educației, 39 dintre elevi au fost eliminaţi, luni, din sala de examen pentru că au încercat să copieze la prima probă de la Bacalaureat 2022, cea scrisă la Limba şi Literatura Română.

Vezi aici subiectele la Limba şi Literatura Română, la BAC 2022

La examenul de Bacalaureat din acest an, în sesiunea iunie – iulie, s-au înscris peste 126.000 de absolvenți de liceu: 111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, fiind cel mai mic număr din istoria postdecembristă a României.

„Probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2022 încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba obligatorie a profilului este programată marți, 21 iunie, fiind urmată miercuri, 22 iunie de proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba și literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie. Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Pentru depunerea contestațiilor a fost alocat intervalul orar 12:00 – 18:00 în aceeași zi. Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie”, se arată în comunicat.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: să susțină toate probele scrise, la care trebuie sp obțină cel puțin nota 5 și să obţină media 6, la probele scrise.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...