Inițiativa celor Trei Mări – scut împotriva Rusiei și a orgoliilor francez și german în interiorul UE

Interconectarea sistemelor de transport, proiecte energetice care să le ferească de șantajul rusesc cu oprirea gazului și viteza digitalizării economiilor – teme discutate de cele 12 ţări membre ale Iniţiativei celor Trei Mări (The Three Seas Initiative sau, prescurtat, 3SI – Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Adriatică) la cel de-al şaptelea lor summit din capitala letonă, Riga. Cele douăsprezece state au acordat Ucrainei statutul de stat partener al Iniţiativei. Participanții spun că Europa nu este completă fără Ucraina, aşa că au decis să sprijine Kievul în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă de colaborare între Polonia, Croația, Austria, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Republica Cehă și România. Aceste țări formează o regiune din Europa Centrală și de Est care se întinde între trei mări: Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică. Prin urmare, cele 12 țări din Europa Centrală și de Est, membre ale Uniunii Europene, au convenit în urmă cu câțiva ani să dezvolte diverse proiecte de infrastructură rutieră, feroviară, energetică și de telecomunicații.

O asemenea ”confederație” regională are scopuri economice, dar și geopolitice. Majoritatea statelor participante la 3SI încearcă să formeze un scut economic și energetic în regiune împotriva politicii agresive a Rusiei, care folosește șantajul cu oprirea exporturilor de gaze, pentru a controla politic această regiune. Totodată, acest proiect de cooperare regională vrea să întărească și coeziunea în interiorul Uniunii Europene, astfel încât Germania să nu mai dicteze politicile europene doar în funcție de interesele sale exclusive.

În acest sens, Inițiativa celor Trei Mări a devenit și un spațiu de siguranță geopolitic. Statele participante la această inițiativă își conjugă interesele pentru a face față eventualelor consecințe nefaste pe care le-ar putea genera competiția mondială pentru putere și influență între Rusia, China, și Statele Unite. Totodată, solidaritatea acestor state foste comuniste, acum membre ale UE, vor să tempereze tendințele de dominație economică a Germaniei în interiorul Uniunii Europene.

Nu întâmplător, Inițiativa celor Trei Mări se inspiră dintr-un proiect mai vechi, din perioada interbelică, proiectul Intermarium (în latină „între mări”). Acest proiect, dezvoltat de mareșalul polonez interbelic Josef Piłsudski, fost președinte al Poloniei, avea ca scop constituirea unui bloc de state într-o regiune geografic care să cuprindă Finlanda, Polonia, țările baltice, Ucraina, Ungaria, România și Iugoslavia. Scopul acestei confederații de state imaginate de mareșalul Piłsudski ar fi fost ca Polonia, dar și întreaga zonă central și est-europeană să scape de dominația celor două mari puteri regionale care voiau să le controleze Germania nazistă și Uniunea Sovietică. Puteri regionale care căutau să le transforme în simple anexe ale intereselor lor.

Astfel, Inițiativa celor Trei Mări este și o platformă de a relansa atlantismul și de a evita derapajul UE către iluzorii proiecte eurasiatice (constituirea unei axe Paris – Berlin – Moscova), în care totul să fie decis în politica continentală, prin excluderea influenței americane sau britanice. Interesele proprii ale Franței, Germaniei și, evident, Rusiei nu coincid deloc cu Inițiativa celor Trei Mări.

Pentru Rusia, Inițiativa celor Trei Mări reprezintă un pericol comercial serios. Statele participante la această inițiativă favorizează o creștere a importurilor de gaz lichefiat din Statele Unite, ca alternativă la gazul rusesc transformat în instrument de dominație politică. Astfel, există proiectul edificării unei infrastructuri necesare de transport ca gazul lichefiat american în Croația și în Polonia, care vor fi conectate printr-o conductă de gaz aprobată și susținută în cadrul Inițiativei celor Trei Mări. Prin extinderea acestui proiect alternativ de alimentare cu gaz lichefiat, Moscova lui Putin, afectată oricum de sancțiunile internaționale, va pierde o bună parte din piața sa de export de hidrocarburi.

Parisul și Berlinul mai au încă nostalgia includerii Rusiei într-o axă de ”interese europene” (de fapt, interesele exclusive ale francezilor și germanilor) care să pună în umbră influența americano-britanică pe continentul european. Președintele francez Emmanuel Macron reînvie geopolitica gaullistă și vrea, precum altădată generalul Charles de Gaulle, o Europă de la Atlantic la Urali și eliminarea influenței americane de pe continent.

Înainte de războiul din Ucraina, Macron considera că NATO este deja ”în moarte cerebrală” și că Uniunii Europene i-ar sta mai bine cu o armată proprie. Președintele francez și fostul cancelar german Angela Merkel proiectaseră deja viziunea unei Uniuni Europene care să aibă autonomie strategică. Cu alte cuvinte, să nu mai depindă de americani. În schimb, să depindă energetic, și, implicit, politic, de Rusia.

Germania cancelarului Olaf Scholz părea și ea să revină la viziune geopolitică a fostului cancelar Willy Brandt, cea a Ostpolitik-ului. Când și-a preluat mandatul de cancelar în 1969, principalul proiect al lui Willy Brandt a fost acela de a încheia acorduri cu Uniunea Sovietică, oferind Moscovei, în plin război rece, o platformă de propagandă diplomatică incredibilă.

În decembrie 2019, Scholz a criticat Congresul american care impune sancțiuni asupra gazoductului Nord Stream 2, care livra gazul Rusiei către Germania, susținând că aceste sancțiuni ar reprezenta ”o ingerință serioasă în afacerile interne ale Germaniei și Europei și în suveranitatea acestora”.

Tendințele acestea difuz antiamericane sunt, deci, mai vechi. Războiul din Ucraina le-a mai temperat între timp, dar ele vor continua să stimuleze vechi fantezii imperiale ale unor state care vor să se afișeze ca primadone în interiorul Uniunii Europene.

Nimeni nu a exclus aderarea Franței și Germaniei la Inițiativa celor Trei Mări. Dar, astăzi, la Paris și la Berlin, există un dezinteres, dacă nu chiar un disconfort, față de o atare configurație regională. Deși 3SI pare mai degrabă un proiect exclusiv economic (proiecte energetice și de infrastructură), ea are și această substanțială dimensiune geopolitică. Franța și Germania nu văd cu ochi buni faptul că această inițiativă de cooperare regională convine americanilor, care au susținut-o de la început. Mai ales că țările participante la Inițiativa celor Trei Mări urmăresc să întărească relațiile transatlantice, nu doar între ele și Statele Unite, ci și pe cele între Bruxelles și Washington în general.