Șoferul unui autobuz care transporta membri ai unei comunități religioase s-a izbit, duminică, de o clădire din Paris, în apropiere de Porte de Clichy, după ce a doborât un copac și un stâlp. Șoferul căruia, cel mai probabil, i se făcuse rău, a murit, iar 19 persoane, printre care și un copil, au fost rănite.
„Șoferul, căruia cel mai probabil i s-a făcut rău, a murit din păcate”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor din Paris pentru AFP, precizând că accidentul s-a petrecut în mijlocul dimineții. 19 persoane au fost rănite ușor, printre care un copil, potrivit Actu17, care citează AFP.
Un jurnalist AFP prezent la fața locului a constatat că autobuzul a doborât un copac și un stâlp de iluminat înainte de a se izbi de o clădire nu departe de tribunalul din Paris, în arondismentul 17 al capitalei.
Pasagerii autobuzului erau membri ai unei comunități religioase, a precizat un purtător de cuvânt al brigăzii de pompieri din Paris.
Nu au fost raportate victime în clădirea în care a ajuns autobuzul.