Cum arată ”hotelul de zero stele” din Elveția. Cât trebuie să plătești pentru „o noapte de somn imperfectă”

Cum arată ”hotelul de zero stele” din Elveția. Cât trebuie să plătești pentru o noapte de somn imperfectă
sursa foto: Twitter
Publicat: 26/06/2022, 16:47
Actualizat: 26/06/2022, 16:51

Doi artiști conceptuali elvețieni au inventat ”hotelul de zero stele”, ce oferă nopţi nedormite pentru turiști. Cei doi au plecat de la ideea că ”nu somnul este important”, ci ”să reflectăm asupra situaţiei actuale din lume”. Preţul unei ”nopţi de somn imperfecte” este de 325 de franci elveţieni (337 de dolari americani).

Turiștii care ajung aici au parte de o experiență inedită întrucât ”hotelul” este situat pe marginea unui drum, lângă o benzinărie din satul Saillon, în cantonul Valais, din sudul Elveţiei, și a fost conceput în așa fel încât să ofere nopţi nedormite clienților.

Intenţia lor a fost aceea de a-i determina pe oaspeţi să se gândească la problemele cu care se confruntă lumea şi de a-i inspira să acţioneze în mod diferit, au explicat fraţii gemeni, potrivit Reuters.

Camera de hotel constă, de fapt, într-un pat dublu așezat pe o platformă în aer liber, cu două noptiere şi veioze, dar fără pereţi, tavan sau uşi care să ofere intimitate sau adăpost.

Ei au mai creat paturi similare în locuri idilice, însă aceasta este prima lor cameră „anti-idilică”.

„N-am putut să dorm” şi „camera mea a fost prea zgomotoasă” se numără printre plângerile primite de la clienţi de care hotelierii se tem cel mai mult, însă pentru fraţii Riklin acesta este tocmai scopul celei mai recente instalaţii artistice a lor, un „hotel de zero stele”.

„Nu somnul este important”, a explicat Frank Riklin. „Ceea ce este important este să reflectăm asupra situaţiei actuale din lume. A sta aici este o declaraţie despre necesitatea unor schimbări urgente în societate”, a adăugat artistul.

Oaspeţii sunt invitaţi ca în timp ce încearcă să doarmă să se gândească la subiecte precum schimbările climatice, războiul şi nesfârşita căutare a perfecţiunii şi la daunele pe care acestea le provoacă planetei.

„Pe scurt, acum nu este momentul să dormim, trebuie să reacţionăm”, a declarat Patrik. „Dacă vom continua în aceeaşi direcţie ca astăzi, ar putea exista mai multe locuri anti-idilice decât idilice”, a precizat el.

Proiectul, care a fost dezvoltat împreună cu hotelierul Daniel Charbonnier, oferă, de asemenea, trei apartamente de zero stele într-o locaţie idilică, o podgorie situată pe un deal pitoresc.

Aceste camere de hotel, care oferă serviciul unui majordom care oferă băuturi şi micul dejun, vor fi disponibile de la 1 iulie până la 18 septembrie. Preţul unei nopţi de somn imperfecte: 325 de franci elveţieni (337 de dolari americani).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?