VIDEO | Marcel Ciolacu susține că PSD a avut „varianta cea mai potrivită” pentru scumpirea carburanților. „Dacă se intră iarăși într-o zonă nepredictibilă, plafonarea rămâne singura soluție”

Publicat: 27/06/2022, 11:54

Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, și-a exprimat în continuare susținerea pentru plafonarea prețului la carburanți, ca măsură de ajutor în contextul scumpirilor abrupte, argumentând că a văzut la summitul G7 „comuniștii de americani și de francezi care au venit cu plafonarea prețului la petrol”, adică o măsură similară cu cea propusă de PSD, care însă nu a trecut în ședința coaliției.

Președintele PSD a afirmat luni, înainte de debutul reuniunii Biroului Permanent Național al PSD, că măsura plafonării prețului este una mai bună decât compensarea, care a fost aprobată de Guvern, după ședința coaliției.

„Comuniștii de americani și de francezi care au venit la fel cu plafonarea prețului la petrol”

„Suntem într-o dinamică și am văzut că în șase luni au fost până acum trei pachete. E normal să avem păreri divergente. Noi am venit cu propunerea cu plafonarea. Am văzut ieri la summitul G7 pe comuniștii de americani și de francezi care au venit la fel cu plafonarea prețului la petrol, dar presupun că ei dreptul să fie comuniști”, a spus Marcel Ciolacu, la întrebările presei, înainte de reuniunea Biroului Permanent Național al PSD, la sediul formațiunii.

Astfel, liderul PSD susține că acest lucru arată că propunerea PSD a fost „cea mai potrivită”.

„S-a venit cu această măsură cu 5 lei la 10 litri, din care să fie susținut jumătate de către statul roman, jumătate de către companii. Vreau să vă spun că în acest moment suntem al doilea cel mai mic preț din Europa (după Ungaria, unde s-a plafonat, a completat liderul PSD – n.r.). Faptul că deja vorbim de o predictibilitate pe 3 luni, în care prețul să nu mai crească, deja este un pas înainte. Repet, totul este în dinamică și vom vedea ce măsuri vor mai fi impuse”, a adăugat președintele PSD.

„Această abordare de la Summitul G7 îmi arată că, și de această dată, noi am venit cu varianta cea mai potrivită”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a precizat că a avut discuții cu oficiali de la Bruxelles, din care a reieșit că se caută o soluție unitară la nivel european în privința prețurilor: „Este și normal să fie acest lucru pentru că, altfel, fiecare abordare a fiecărui stat duce la o concurență neloială în interiorul UE”.

„Rămân la părerea că, dacă se intră iarăși într-o zonă nepredictibilă, plafonarea rămâne singura soluție, la fel cum a fost și la energie, unde s-a venit cu compensare”, a conchis Marcel Ciolacu.

Cât timp se va aplica compensarea de 50 de bani la litrul de carburant

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, joia trecută, după ședința de Guvern de joi, că, în contextul majorării abrupte a prețurilor la combustibili, Executivul a decis să de acorde o compensare de 50 de bani, pentru fiecare litru de carburant, care se va aplica direct la pompă.

Nicolae Ciucă a anunțat decizia cu privind abordarea creșterii prețurilor la combustibil, așa cum declarase, împreună cu președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, miercuri.

„Guvernul României continuă să implementeze măsurile de protejare a cetățenilor și economiei de efectele crizei pe care o traversăm. Pentru ca cetățenii români și firmele să plătească mai puțin pentru carburant, am identificat împreună cu specialiștii o soluție de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se va aplica direct la pompă. În sprijinul parteneriatului dintre societatea civilă și Guvern, între Guvern și populație, precum și mediul de afaceri, am luat decizia să aplicăm această măsură, o măsură care a fost, de asemenea, adoptată și de alte țări. Este o măsură care implică atât responsabilitatea Guvernului, cât și responsabilitatea companiilor din industria petrolieră”, a declarat, joi, premierul. Nicolae Ciucă a spus că măsura se aplică și în Spania și Franța.

Potrivit premierului, jumătate din această reducere va fi decontată de către stat, printr-un mecanism care va fi implementat între distribuitori și ministerele de resort. „Mecanismul prin care se asigurăm stabilitatea prețurilor la combustibil va fi aplicat pentru o perioadă de 3 luni. Compensarea va fi evidențiată pe fiecare bon fiscal emis la stațiile de alimentare cu combustibil. Valoarea pachetului de compensare pentru această perioadă va fi de 2 miliarde de lei, jumătate din acești bani urmând a fi asigurați de la bugetul de stat”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Măsura urmărește diminuarea efectelor creșterii inflației și a efectelor produse de crizele multiple pe care de traversăm, a spus premierul, care a adăugat că măsura nu afectează bugetul de investiții.

Față de aceeași zi din anul 2021, prețul la pompă al carburanților era, lunea trecută, mai mare cu peste 60%, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă. Potrivit specialiștilor AEI, o plafonare a prețurilor la combustibil, în contextul extrem de complicat, declanșat de războiul din Ucraina, ar arunca România într-o penurie de țiței și ar crea probleme mari cu disponibilitatea de produse petroliere în stații. Statul este cel mai mare beneficiar al acestei majorări, având încasări suplimentare de sute de milioane de euro.

Astfel, dacă în 20 iunie prețul la pompă era de 5,20 lei/litru, iar luni, 20 iunie, acesta ajunsese la 8,47 lei/litru, cu 3,27 de lei mai mult. Anul trecut, la bugetul de stat de duceau, sub formă de acciză și TVA – 2,66 lei, iar anul acesta, 3,24 de lei la fiecare litru.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare