Sfinții Apostoli Petru și Pavel, sărbătoriți pe 29 iunie. Ce obiceiuri vor avea de respectat credincioșii și care sunt superstițiile acestei sărbători religioase

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, sărbătoriți pe 29 iunie. Ce obiceiuri vor avea de respectat credincioșii și care sunt superstițiile acestei sărbători religioase
Sfinții Petru și Pavel / FOTO: crestinortodox.ro
Publicat: 28/06/2022, 19:16

Sfinții Apostoli Petru și Pavel reprezintă una dintre cele mai importante sărbători, fiind marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce ce este interzis să faci pe 29 iunie și care sunt obiceiurile care marchează începutul verii agrare și momentul prielnic pentru seceriș.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt pomeniți în fiecare an pe 29 iunie, după o scurtă perioadă de post, iar credincioșii trebuie să țină cont de anumite tradiții și obiceiuri  pentru a le merge bine. Totodată, anumite lucruri sunt interzise în această zi de sărbătoare, fiind una cu cruce roșie.

În ziua de 29 iunie, în care sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel, creștinii ortodocși respectă anumite tradiții, obiceiuri și superstiții.

Ce superstiții sunt legate de această sărbătoare

Potrivit credinței populare, începând cu această zi, cucul și privighetorile nu mai cântă. Se spune că nucile și alunele vor fi viermănoase dacă tună și fulgeră în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Se spune că Sânpetru pocnește din bici în această zi, iar scânteile care apar devin licurici. Aceștia îi călăuzesc pe călătorii rătăciți prin pădure sau pe drumuri de munte.

În această zi se respectă tradiția Moșilor de Sânpetru, pentru a avea spor în casă. Se sfințesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci și acrișoare. ceste ofrande se împart apoi celor nevoiași.

Oamenii pistruiați trebuie să se spele cu apă pe față la miezul nopții, atunci când va cânta cocoșul. În acest fel, pistruii nu se vor mai înmulți, potrivit tradiției.

În această zi este bine ca oamenii să împartă mere dulci și miere prietenilor și vecinilor. De asemenea, e bine să le ureze sănătate și spor la muncă. Cei care poartă în buzunarele lor usturoi și pelin vor fi feriți de rele.

Mamele le oferă fiicelor o punguță roșie în care se pun un cățel de usturoi și frunze de pelin. Fetele trebuie să poarte acest talisman timp de trei zile . În acest fel vor fi ferite de farmece și iele, care le-ar putea fura norocul.

Ce le este interzis credincioșilor să facă pe 29 iunie

Se spune că femeile nu au voie să mănânce mere până pe 29 iunie. În mod contrar, acestea vor supăra persoanele trecute în neființă din familie. După această zi, fetele tinere au voie să mănânce mere. Vârstnicele pot mânca mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie).

În ziua de 29 iunie nu se spală, nu se coase și nu se lucrează. Se spune că cei care nu respectă aceste interdicții vor atrage forțele necurate. Nu se lucrează la câmp.

Nu este bine să scuturi merii până pe 29 iunie, altfel poate cădea grindina peste holde.

În tradiția populară se amintește de sărbătoarea lupilor. Nu se pun capcane. Lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru a fi îmblânziți și pentru a nu fura vitele din gospodării, potrivit știrileprotv.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt praznuiti in aceeasi zi deoarece amandoi s-au savarsit la Roma, din porunca imparatului Nero, Petru fiind rastignit cu capul in jos, iar lui Pavel taindu-i-se capul. Moastele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, potrivit Sinaxarului, au fost puse impreuna. Traditia a consemnat ziua de 29 iunie ca data a martirajului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Cercetarile mai noi au stabilit cu o anume precizie ca Petru a fost rastignit in anul 64, iar Pavel a fost decapitat in anul 67.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...