Este oficial. România va propune Uniunii Europene amânarea cu 5 ani, până în 2040, a interdicţiei de punere pe piaţă a autoturismelor cu combustie internă. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Tanczos Barna, pe Facebook. Acesta participă la Consiliul de Mediu de la Luxemburg privind tranziția către energia verde.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, susține că pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și al industriei autohtone ”trebuie adoptată o poziție comună care să creeze echilibru între ambiție, realitățile circumstanțelor naționale și atenuarea impactului social, pentru a nu adânci diferențele economice dintre statele membre”.
De asemenea, el a mai spus că va susține ca Fondul Social pentru Climă să beneficieze de un buget robust, prin care populația să poată fi ajutată să se adapteze la noile tehnologii verzi.
Fondul implică introducerea unei taxe noi pentru dioxidul de carbon, dar, având în vedere preţurile de carburanţi, România va aborda „cu reţineri acest subiect”, a explicat Barna, într-o postare pe Facebook.
”Tranziția la un transport rutier cu emisii zero trebuie să țină cont de nivelul tehnologic al industriei și a parcului auto, respectiv de posibilitățile financiare ale consumatorilor. Din cauza prețului mare al mașinilor electrice, în prezent majoritatea populației nu îsi permite cumpărarea unui autovehicul electric.
De aceea, propunem un compromis, și anume amânarea cu 5 ani, până în 2040, a interdicției de punere pe piață a autoturismelor cu combustie internă. Printr-o tranziție etapizată, vom reuși să protejăm industria autohtonă de autoturisme și locurile de muncă legate de aceasta”, a scris Tanczos Barna pe Facebook.
”Vom susține, totodată, ca Fondul de Modernizare să ofere, în continuare, că măsură tranzitorie, posibilitatea de finanțare a dezvoltării rețelei de gaze naturale în România”, a mai scris ministrul.
România, Italia, Portugalia, Slovacia şi Bulgaria vor să amâne cu cinci ani un plan al Uniunii Europene de interzicere efectivă a vânzării de maşini noi pe benzină şi diesel începând cu 2035.
Propunerea privind emisiile auto, făcută de Comisia Europeană anul trecut, ar impune o reducere de 100% a emisiilor de CO2 ale maşinilor noi până în 2035, făcând imposibilă vânzarea în UE a vehiculelor alimentate cu combustibili fosili începând cu această dată, potrivit Reuters.
Miniştrii din ţările UE intenţionează să convină asupra poziţiei lor săptămâna viitoare, înainte de a negocia legea finală cu Parlamentul UE – care a susţinut interdicţia din 2035 printr-un vot în această lună.
Într-un document distribuit în rândul statelor UE, cele cinci ţări au cerut, în schimb, o reducere de 90% a emisiilor de CO2 ale autovehiculelor până în 2035 şi un obiectiv de 100% până în 2040.
Acestea au afirmat că vehiculele utilitare uşoare ar trebui să respecte o reducere de 80% a emisiilor de CO2 până în 2035 şi de 100% până în 2040, în loc de reducerea de 100% până în 2035 propusă de Comisie.
„Trebuie stabilite perioade de tranziţie adecvate şi adaptate”, se arată în document, potrivit Mediafax.
Un oficial bulgar, care nu a dorit să fie numit, a declarat că politicile climatice trebuie să ia în considerare factori economici şi sociali, cum ar fi „diferenţele semnificative” în ceea ce priveşte puterea de cumpărare între ţările UE.
Bruxelles-ul spune că data de 2035 este crucială deoarece durata medie de viaţă a maşinilor noi este de 15 ani, astfel o interdicţie ulterioară ar împiedica UE să atingă nivelul zero emisii nete până în 2050, etapă globală despre care oamenii de ştiinţă spun că ar evita schimbările climatice dezastruoase.
Unele guverne ale UE au sprijinit obiectivul din 2035, însă ministrul german de finanţe a declarat săptămâna aceasta că cea mai mare piaţă auto din UE nu îl va susţine.
Ford şi Volvo Cars au susţinut public planul, iar Volkswagen îşi propune să nu mai vândă maşini cu motoare cu combustie în Europa până în 2035. Dar grupurile din industrie, inclusiv Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile, s-au opus obiectivului din 2035, invocând preocupări, printre care se numără şi implementarea incertă a încărcătoarelor.
UE negociază în prezent o altă lege prin care se cere ţărilor să instaleze milioane de încărcătoare pentru vehicule în acest deceniu.