Kovesi ar putea lăsa România fără fonduri europene. Legea care a supărat-o pe fosta șefă a DNA

Kovesi ar putea lăsa România fără fonduri europene. Legea care a supărat-o pe fosta șefă a DNA
Publicat: 30/06/2022, 19:00

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a anunțat joi, 30 iunie, că ia în calcul posibilitatea de a sesiza Comisia Europeană pentru activarea mecanismului de condiţionare a fondurilor europene de îndeplinirea criteriilor pentru statul de drept în România. Aceasta din cauza felului în care a fost transpusă directiva UE privind avertizorii de integritate.

Avertismentul vizează amendamentele adoptate săptămâna aceasta de Camera Deputaților.

„Pe baza analizei preliminare a legii şi, în special, a modificărilor aduse proiectului de lege pe 28 iunie 2022, chiar înainte de adoptarea acesteia de către plen, procurorul-şef european evaluează dacă unele dintre aceste dispoziţii ar fi contrare Directivei privind protecţia avertizorilor de integritate şi ar reprezenta un pas înapoi în raport cu nivelul actual de protecţie, stabilit de legislaţia naţională încă din 2004”, precizează Kovesi, într-un comunicat de presă al EPPO.

Fosta șefă a DNA subliniază că, în forma adoptată, legea nu îi protejează pe avertizori și, astfel, este limitat nivelul de detectare a fraudelor.

„Avertizorii de integritate reprezintă o sursă esenţială de informaţii pentru serviciile publice de investigare şi de urmărire penală. Transpunerea corectă şi implementarea efectivă a Directivei (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (Directiva privind protecţia avertizorilor de integritate) are o relevanţă operaţională directă pentru Parchetul European. Dacă nu reuşiţi să îi protejaţi pe avertizori, limitaţi detectarea. Dacă nu detectaţi, nu puteţi investiga şi urmări penal. Procurorul-şef european a luat act în mod corespunzător de faptul că, pe 29 iunie 2022, Camera Deputaţilor din România a adoptat în sfârşit o lege care vizează transpunerea Directivei privind protecţia avertizorilor de integritate. Pe baza analizei preliminare a legii şi, în special, a modificărilor aduse proiectului de lege pe 28 iunie 2022, chiar înainte de adoptarea acesteia de către plen, procurorul-şef european evaluează dacă unele dintre aceste dispoziţii ar fi contrare Directivei privind protecţia avertizorilor de integritate şi ar reprezenta un pas înapoi în raport cu nivelul actual de protecţie, stabilit de legislaţia naţională încă din 2004”, a mai transmis Kovesi în comunicat.

Potrivit șefei Parchetului European, dispoziţiile ”ar putea avea un efect de demobilizare, descurajând potenţialii avertizori din România şi afectând negativ nivelul de detectare a fraudei din UE”.

„De facto, acest lucru ar duce la o deteriorare a sistemului existent care asigură buna funcţionare a serviciilor publice de anchetare şi de urmărire penală, în relaţie cu investigarea şi urmărirea penală a fraudei, inclusiv a fraudei fiscale, a corupţiei sau a altor încălcări ale dreptului Uniunii referitoare la implementarea bugetului Uniunii sau de protejare a intereselor financiare ale Uniunii”, a mai spus Kovesi.

Şefa EPPO reaminteşte că instituţia pe care o conduce nu a primit încă numirea a nouă procurori europeni delegaţi din România şi că a întârziat şi acordarea biroului Parchetului European din România a unui număr adecvat de ofiţei de poliţie judiciară care să contribuie la operaţiunile EPPO.

„În plus, este important de reamintit că EPPO încă nu a primit numirea a nouă procurori europeni delegaţi din România şi că a existat o întârziere considerabilă în ceea ce priveşte acordarea biroului EPPO din România a unui număr adecvat de ofiţeri de poliţie judiciară care să sprijine operaţiunile instituţiei”, mai precizează fosta șefă a DNA.

Astfel, „procurorul-şef european analizează dacă această situaţie persistentă, combinată cu cele mai recente evoluţii, ar justifica un raport către Comisia Europeană în conformitate cu considerentul 16 din Regulamentul (UE) 2020/2092 din 16 decembrie 2020 privind un regim general de condiţionalitate pentru protecţia bugetului Uniunii”, conchide Kovesi, în documentul de presă.

Pe 16 decembrie 2020, Parlamentul European a aprobat Regulamentul menit să protejeze fondurile Uniunii Europene împotriva utilizării abuzive de către guvernele UE care încalcă principiile statului de drept. Prin noul regulament, plăţile din bugetul UE pot fi blocate pentru ţările în care încălcările constatate ale statului de drept compromit gestionarea fondurilor europene. În acelaşi timp, UE se asigură că beneficiarii finali nu vor fi afectaţi.

Noua lege va fi aplicată atunci când fondurile UE sunt utilizate în mod abuziv în mod direct, cum ar fi cazurile de corupţie sau fraudă. Actul normativ poate fi aplicat şi dacă au exista încălcări sistemice ale valorilor fundamentale pe care toate statele membre trebuie să le respecte, cum ar fi democraţia sau independenţa sistemului judiciar, atunci când aceste încălcări afectează – sau riscă să afecteze – gestionarea fondurilor UE.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun...