Binomul PNL – USR și coada de topor Nicușor Dan transformă Noul București într-un fel de poligon de tragere. Numai că, din păcate, rezultatul unui asemenea „antrenament” este doar o nouă mostră de incompetență, lipsă de viziune și interese obscure. Subiectul acestei meschinării este reprezentat tot de Planul Urbanistic General. Exact! Acel subiect despre care am mai discutat. Acel subiect ce naște multe interese și pasiuni în rândul binomului PNL – USR.
Fără a intra în chestiuni foarte tehnice, ce urmărește binomul? Binomul urmărește abrogarea prevederii potrivit căreia fiecare PUZ aprobat se preia ca derogare și se implementează în PUG, însă cu limitarea coeficientului de utilizare al terenului la valoarea maxima 4.
În traducere liberă: se dorește ca toate PUZ-urile (având perioada de valabilitate precizată de 5 ani) să devină ineficiente juridic și urbanistic, iar pe celelalte să le denunțe ca fiind nelegale pentru lipsa precizării unei perioade de valabilitate.
Cu alte cuvinte, este o hotărâre prin care se dorește lipsirea de eficiență a tuturor HCGMB de aprobare a PUZ-urilor aflate în termen de valabilitate.
Mai mult, în loc să le mai atace în instanță sau să întreprindă alte demersuri pentru blocarea obiectivelor de investiții publice și private, se dorește eliminarea planurilor de urbanism care fundamentează aceste investiții.
PUG București din anul 2000 prevede obligația aprobării unui PUZ în vederea obținerii autorizației de construire pentru mai mult de 2/3 din teritoriul Capitalei.
În zonele de tip C (centrale), L1c (fostele zone agricole de la periferie), A (industriale), nici măcar un gard nou nu se poate construi fără PUZ.
De ce face binomul PNL – USR acest joc periculos? Din dorința de a bloca ridicarea a două-trei blocuri de locuințe care nu sunt pe placul lor. Și dacă binomul PNL – USR nu vrea, atunci Nicușor Dan se execută și blochează, de fapt, zeci și sute de proiecte de construire de case individuale, extinderi de case, mici blocuri, pasaje, parcări publice etc.
În fond, binomul PNL – USR veghează la distrugerea Noul București, în timp ce primarul Nicușor Dan execută liniștit și zâmbitor ordinele încredințate.