Un accident grav s-a petrecut marți în localitatea Moisei din județul Maramureș, după ce un autocar cu cetățeni polonezi a ieșit de pe carosabil și a intrat într-o casă.
UPDATE: 8 persoane au ajuns la spital
În total, opt persoane au fost transportate la spital.
Restul persoanelor implicate în eveniment au fost preluate de un autocar, pus la dispoziție de autoritățile locale, urmând a fi cazate la o pensiune din zonă.
Știrea inițială:
Un accident grav s-a petrecut marți în localitatea Moisei din județul Maramureș, după ce un autocar cu cetățeni polonezi a ieșit de pe carosabil și a intrat într-o casă.
Potrivit ISU Maramureș, a fost activat Planul Roșu în urma acestui accident, iar forțele de intervenție au fost trimise de urgență la fața locului.
„Localitatea Moisei, DN18, accident rutier, produs în urma părăsirii părții carosabile a unui autocar cu cetățeni polonezi, intrat într-o casă. A fost activat Planul Roșu de intervenție. Forțele de intervenție se deplasează spre locul evenimentului cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 descarcerare, 3 EPA SMURD, 1 TIM, 1 autospecială transport victime multiple, 4 ambulanțe SAJ și un elicopter”, transmit autoritățile.
Potrivit autorităților locale, în urma accidentului sunt înregistrate șase victime. Trei persoane au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din Borșa, iar două dintre ele au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Una dintre victime a intrat în stop cardio-respirator, iar în acest moment, îi sunt aplicate manevre de resuscitare.
Ceilalți pasageri sunt în stare bună, fără probleme deosebite, potrivit aceleiași surse.