A murit Guru din Apuseni. Adrian Ardelean Fărcaş, pe numele lui adevărat, sau Adi de la Brad, așa cum mai este cunoscut, a ajuns la spital în urmă cu câteva zile, după ce a început să se simtă rău. Medicii i-au descoperit o infecţie gravă la plămâni, dar şi ocluzie intestinală.
Actualizare 08 iulie
Ieri, liderul cominității „Copiii Soarelui” din Munții Apuseni a suferit o hemoragie digestivă de amploare și a fost intubat, iar în această dimineaţă, Adi de la Brad a intrat în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvat, au anunţat medicii de la spitalul din Deva, unde acesta era internat.
Știre inițială
Așa-zisul guru din Hunedoara, Ardelean Fărcaș, a fost internat la secția ATI a Spitalului din Deva în stare gravă. Medicii au declarat că bărbatul are o hemoragie internă și că ar avea și un infarct.
Ardelean Fărcaș sau Adi de la Brad cum mai este cunoscut, este internat la Secţia de Terapie Intensivă Deva din cauza unei hemoragii interne, iar medicii suspectează și un posibil infarct, anunță stirileprotv.ro.
Bărbatul este acuzat că a violat și șantajat mai multe adepte ale sectei „Copiii Soarelui”, comunitate pe care a înființat-o în anii 1990 și în care locuiesc zeci de oameni cărora le spunea că îi ajută să se „emancipeze spiritual”. Farcaș se autoproclamase liderul spiritual al comunității.
Autoritățile spun că preda după o metodă proprie, iar unele femei erau violate de către acesta. Polițiștii îi aduc cel puțin patru capete de acuzare.
Ardelean a fost arestat inițial, însă magistrații Tribunalului Hunedoara au decis să fie pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după ce bărbatul le-a spus judecătorilor că suferă de probleme la inimă, iar tratamentul pe care îl ia nu poate fi administrat în arest.
Magistrații au considerat că Ardelean nu este un pericol public, așa că l-au lăsat în libertate. În tot acest timp, Guru de Hunedoara nu are permisiunea să se apropie și nici să ia legătura cu vreun membru al comunității.
Ardelean Farcaş, un fost miner din zona Bradului, considerat gurul acestei societăţi, nu se fereşte să vorbească despre ce se întâmplă în tabăra aflată în vârful muntelui. Gurul amestecă laolaltă doctrine religioase şi idei filosofice. Susţine că deţine tehnica respiraţiei pe care a învăţat-o de la mama sa.
Mulţi renunţă pentru că este foarte greu. Spre exemplu, în cele 10 zile cât durează cursul este interzisă orice formă de comunicare. Eu îi purific. Îi învăţ să se cunoască pe ei însuţi. Cine mă ascultă şi stăpâneşte tehnica va trăi sute de ani”, spune guru.
În privinţa tehnicilor folosite, Farcaş spune că e vorba de Vipassana una dintre cele mai vechi tehnici din India şi că el a învăţat-o de la mama sa.