Autoritățile au intrat în alertă după ce un urs a atacat și ucis un taur în comuna Titești, din județul Vâlcea. Localnicii au primit un mesaj de avertizare, prin sistemul RO-Alert, prin care erau informați în legătura cu prezența animalului sălbatic în zonă.
„Astăzi (luni-n.r.), în jurul orei 06:30, a fost observat un urs care a ucis un taur, în localittatea Titești. Persoana care a observat animalul sălbatic, a sunat la 112 la ora 10:36. A fost transmis mesaj de avertizare Ro-Alert pe raza comune”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea.