Examenul de Bacalaureat va avea în viitor o probă scrisă de evaluarea competenţelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun pentru elevii de la toate profilurile, două probe de evaluare a competenţelor lingvistice la două limbi de circulaţie internaţională, o probă de evaluare a competenţelor digitale şi o probă scrisă, facultativă, specifică profilului sau specializării, la alegerea candidatului, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
„Examenul de Bacalaureat este prevăzut a avea următoarele probe. O singură probă scrisă de evaluarea competenţelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun. Este o probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările. Această probă constă în evaluarea competenţelor generale formate pe parcursul ciclului liceal la Limba şi literatura română, la Matematică, Ştiinţe, Istoria şi Geografia României şi ştiinţe socio-umane. (…) Două probe de evaluare a competenţelor lingvistice la două limbi de circulaţie internaţională. (…) Vor fi verificate de asemenea competenţele de bază echivalente nivelului B1, dacă doriţi”, a afirmat ministrul, la o conferinţă de presă.
El a spus că elevii care promovează pe parcursul învăţământului preuniversitar examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine au dreptul al recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene.
Potrivit ministrului, o altă probă va evalua competenţele digitale.
„Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii învăţământului secundar superior, liceal, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au susţinut proba de evaluare a competenţelor lingvistice la două limbi de circulaţie internaţională şi proba de evaluare a competenţelor digitale şi au obţinut cel puţin nivelul „independent”; au susţinut proba scrisă de evaluare a competenţelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun şi au obţinut cel puţin nota 6; au susţinut probă scrisă la Limba şi literatura maternă şi au obţinut cel puţin nota 6. Absolvenţii care au susţinut proba de de evaluare a competenţelor lingvistice şi proba de evaluare a competenţelor digitale li se eliberează certificate care atestă nivelul de competenţă lingvistică, respectiv nivelul de competenţă digitală. Eliberarea acestor certificate nu este condiţionată de promovarea probelor scrise şi practice. Proba scrisă, facultativă, specifică profilului sau specializării nu condiţionează promovarea examenului de Bacalaureat”, susţine ministrul.
Probele scrise facultative, specifice profilului sau specializării, la alegerea candidatului, sunt:
Acestea sunt o parte din propunerile din cele două legi ale Educației vor fi lansate în dezbatere publică de miercuri, timp de 35 de zile. Noile legi ale Educatiei, una pentru învățământul preuniversitar și una pentru cel superior ar trebui să intre în vigoare din septembrie 2023.
Elevii care încep clasa a IX a în anul școlar 2023-2024 vor susține Examenul de Bacaluareat diferit, potrivit propunerilor din noua Lege a Educației, dacă acestea vor fi aprobate.