Prima pagină » Actualitate » Rusia susţine, fără dovezi, că ar fi ucis 21 de români care luptau pentru Ucraina

Rusia susţine, fără dovezi, că ar fi ucis 21 de români care luptau pentru Ucraina

Rusia susţine, fără dovezi, că ar fi ucis 21 de români care luptau pentru Ucraina
Un tânăr din Rusia, orb și paralizat, a fost recrutat pentru a fi trimis la război în Ucraina

Ministerul Apărării din Rusia susţine că forţele sale au ucis, în ultimele trei săptămâni cel puţin 275 de luptători voluntari angajaţi în apărarea Ucrainei, printre care şi 21 de români.

Totuși, Moscova nu prezintă dovezi, totuşi Moscovadar spune în buletinul său de marţi asupra situaţiei din Ucraina că forţele ruse au „lichidat” în ultimele trei săptămâni 166 de „militanţi” din Polonia, 50 din Georgia, 23 din Marea Britanie, 21 din România şi 15 din Canada.

Ruşii mai spun că numărul luptătorilor voluntari angajaţi de Ucraina este de aproximativ 2.700, nu 20.000, aşa cum a afirmat Kievul, potrivit Adevărul.

În data de 17 iunie, Ministerul rus al Apărării estima la 504 numărul „mercenarilor români” care luptă alături de soldaţii ucraineni.

Premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Apărării Vasile Dîncu au respins, atunci, această estimare şi au catalogat-o drept o informaţie falsă.

„Nu putem şti cine a ajuns acolo şi cu ce scop. Noi ştim fluxul către Ucraina, nu au mers oameni în această perioadă spre Ucraina, avem o statistică exactă… Este o informaţie pentru opinia publică nespecializată”, a declarat Vasile Dîncu, ulterior, pentru Digi 24.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și