LIVE | Război în Ucraina, ziua 142: Zelenski: Atacul de la Viniţa a demonstrat încă o dată că Rusia trebuie recunoscută ca stat terorist / 23 de persoane – între care 3 copii – au murit

LIVE | Război în Ucraina, ziua 142: Zelenski: Atacul de la Viniţa a demonstrat încă o dată că Rusia trebuie recunoscută ca stat terorist / 23 de persoane - între care 3 copii - au murit
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 15/07/2022, 15:00
Actualizat: 15/07/2022, 15:28

Ziua 142 de lupte în Ucraina. Rachete rusești au lovit clădiri civile și un centru cultural din orașul Vinița, în centrul Ucrainei, ucigând cel puțin 23 de persoane – inclusiv trei copii – și rănind alte zeci, în ceea ce președintele Volodimir Zelenski a numit „un act deschis de terorism”. Atacul de la Vinița, departe de liniile de front ale războiului, a avut loc dimineața, când străzile erau pline de oameni. Un submarin rusesc din Marea Neagră a tras rachete de croazieră Kalibr asupra orașului, a scris adjunctul șefului biroului prezidențial ucrainean, Kyrylo Timoșenko, pe aplicația de mesagerie Telegram.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

Cele mai importante evenimente ale zilei

UPDATE ora 15:00 – Producătorii de cartofi prăjiți refuză să livreze în Rusia, spune succesorul McDonald’s

Șeful companiei care administrează în prezent fostul lanț de restaurante McDonald’s din Rusia a declarat că producătorii de cartofi prăjiți refuză să livreze în țară și a avertizat că încercările de a crește procesarea internă sunt pline de dificultăți, scrie Reuters, citat de Mediafax.

McDonald’s a părăsit Rusia ca o reacție împotriva campaniei militare a Moscovei în Ucraina, care a inclus un baraj de sancțiuni economice, și a vândut toate restaurantele pe care le deținea unui licențiat local în luna mai.

Restaurantele au început să se deschidă sub noul nume Vkusno & tochka, la 12 iunie. Directorul general Oleg Paroev a declarat pentru Reuters că lanțul a vândut aproape 120.000 de burgeri în ziua deschiderii.

UPDATE ora 14:00 – UE va adopta vineri noi sancțiuni împotriva Rusiei

Comisia Europeană urmează să adopte vineri cel de-al șaptelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care va adăuga o interdicție la importul de aur rusesc și va ajusta măsurile restrictive existente pentru a evita împiedicarea exporturilor de alimente, au declarat doi oficiali, conform Reuters, citat de Mediafax.

Noile măsuri sunt considerate a fi „un pachet de menținere și aliniere”, a declarat una dintre surse, referindu-se la acesta ca la un set de sancțiuni „al șaselea și jumătate” pentru domeniul său de aplicare, limitat în comparație cu rundele anterioare, care au afectat petrolul sau cărbunele rusesc.

Cu toate acestea, unele măsuri ar putea avea un impact serios asupra sectoarelor afectate.

Proiectul de pachet, care are nevoie de aprobarea guvernelor UE, include o interdicție privind importul de aur rusesc în UE, care ar urma să fie aplicabilă de la adoptarea noilor sancțiuni. O sursă a declarat că măsura va afecta și importurile de aur rusesc prin țări terțe, dar nu a detaliat cum va funcționa.

De asemenea, Bruxelles-ul va înăspri măsurile existente, cu noi limitări ale importurilor de bunuri care ar putea fi folosite în scopuri militare, inclusiv produse chimice și utilaje, a precizat sursa.

UPDATE ora 13:00 – Un document final, ”Iniţiativa Mării Negre”, urmează să fie gata ”foarte curând”, în vederea exportării cerealelor din Ucraina, anunţă Moscova

Ministerul rus al Apărării anunţă vineri că un ”document final” urmează să fie gata ”foarte curând”, în vederea permiterii exportului cerealelor dn Ucraina, în urma unor negocieri, în această săptămână, între Moscova, Kiev, Ankara şi ONU, relatează AFP, citată de News.ro.

”Propunerile Rusiei au fost susţinute în ansablul lor de către participanţii la consultări. Iar foarte curând munca de redactare a documentului final – «Iniţiativa Mării Negre» – va fi încheiată”, anunţă, într-o înregistrare video difuzată de către Ministrul rus al Apărării, purtătorul de cuvânt al instituţiei, generalul Igor Konaşenkov.

Aceste măsuri propuse de către Moscova urmează, apreciază Konaşenkov, să împiedice ”lanţurile logistice vizate să fie folosite în livrări de armament regimului de la Kiev”.

UPDATE ora 12:00 – Kremlinul a dezminţit vineri că ar avea vreo legătură cu crizele politice care au loc în mai multe ţări europene, cum ar fi Italia sau Regatul Unit

”Este vorba despre o chestiune internă a acestor ţări, nu ne vom amesteca în niciun fel şi nu avem nicio legătură cu aceasta”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Peskov a insistat că ”nu mai are nimic de adăugat”, atunci când a fost întrebat despre situaţia politică din Italia şi din Regatul Unit, transmite EFE, citată de Agerpres/

Demisia premierului italian Mario Draghi a fost respinsă joi de şeful statului, Sergio Mattarella, care l-a trimis în parlament miercurea viitoare pentru a verifica dacă mai dispune de o majoritate suficientă ca să continue în fruntea guvernului.

Omologul său britanic, Boris Johnson, a demisionat la 7 iulie, dar va continua în funcţie până când formaţiunea pe care o conduce, Partidul Conservator, îşi va alege un nou lider.

UPDATE ora 11:00 – OPINII: Definirea urgentă a Rusiei drept stat terorist

Ideea de a declara oficial Rusia un stat terorist este din ce în ce mai des vehiculată în presa occidentală. Într-un articol recent din publicația Politico,  Andriy Yermak, actual șef al administrației prezidențiale ucrainene, cerea comunității occidentale să eticheteze Rusia lui Putin drept „stat terorist”. O asemenea desemnare a ar avea consecințe juridice importante pentru războiul din Ucraina. Una dintre ele: grăbirea finalului conflictului. (Citește continuarea aici…)

UPDATE ora 10:00 – Preşedinţia ucraineană îndeamnă Parlamentul să înfiinţeze un Comitet însărcnat cu controlul armamentului primit de către Ucraina din Occident, după ce Uniunea Europepană a luat măsuri în Republica Moldova împotriva unui trafic de armament

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak îndeamnă Parlamentul ucrainean să înfiinţeze un Comitet însărcnat cu controlul armamentului primit de către Ucraina din Occident în lupta împotriva Rusiei, o iniţiativă care intervine după ce Uniunea Europeană (UE) şi-a exprimat îngrjorarea faţă de un trafic cu armament pe care l-a trimis Kievului destinat unor grupări infracţionale, relatează AFP, citată de News.ro.

”Parlamentul, ca putere legislativă, ar trebui să se implice în controlul ajutorului de la aliaţi în domeniul Apărării. Obiecitvul nostru este să fim cât mai transparenţi posibil în timpul regmului legii marţiale”, a îndemnat joi, într-o postare pe Telegram, Andrii Iermak.

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene dă asigurări, însă, că armamentul furnizat de către Occident este ”înregistrat şi trimis pe front”.

UPDATE ora 08:00 -CNBC: Un al doilea val de ruşi migrează în străinătate pentru a fugi de regimul lui Vladimir Putin

Un al doilea val de ruşi migrează în străinătate pentru a fugi de regimul lui Vladimir Putin, în urma războiului declanşat de Moscova împotriva Ucrainei, relatează CNBC, citat de News.ro.

Din acest val de migranţi ar face parte cei care au avut nevoie de un timp mai lung pentru a se pregăti să plece din ţară, cum ar fi oameni de afaceri sau familii care au dorit să îşi lase copii să termine anul şcolar.

Un exemplu este şi Vladimir, al cărui nume de familie nu a fost făcut public din cauza sensibilităţii subiectului, şi care a comentat acest fenomen.

UPDATE ora 07:00 – Volodimir Zelenski condamnă „terorismul” rus în urma atacului de la Vinița, soldat cu peste 20 de morți

Rachete rusești au lovit clădiri civile și un centru cultural din orașul Vinița, în centrul Ucrainei, ucigând cel puțin 23 de persoane – inclusiv trei copii – și rănind alte zeci, în ceea ce președintele Volodimir Zelenski a numit „un act deschis de terorism”.

Atacul de la Vinița, departe de liniile de front ale războiului, a avut loc dimineața, când străzile erau pline de oameni. Un submarin rusesc din Marea Neagră a tras rachete de croazieră Kalibr asupra orașului, a scris adjunctul șefului biroului prezidențial ucrainean, Kyrylo Timoșenko, pe aplicația de mesagerie Telegram, citat de Mediafax.

Armata rusă nu a confirmat imediat lovitura, dar Margarita Simonyan, șefa rețelei de televiziune rusești controlate de stat RT, a declarat pe canalul său din aplicația de mesagerie că oficiali militari i-au spus că o clădire din Vinița a fost vizată pentru că adăpostea „naziști” ucraineni.

Vinița este unul dintre cele mai mari orașe din Ucraina, cu o populație de 370.000 de locuitori. Mii de persoane din estul Ucrainei, unde Rusia și-a concentrat ofensiva, au fugit acolo de la începutul războiului.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Rețeta de orez cu varză, o combinație surprinzător de apetisantă. Poate fi răsfățată și cu...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”