Pe 26 aprilie 1997, adolescenta din imagine a fost dată dispărută. După 21 de ani, a reapărut, dar cu o nouă identitate. Ce se întâmplase, de fapt

După 20 de ani, 10 luni și la două săptămâni după ce fiica ei a dispărut, Cynthia Haag primește un telefon de la fiica ei și află că aceasta a primit un mesaj neașteptat pe Facebook. Era trimis de Crystal, copilul pe care femeia îl pierduse cu mult timp în urmă.

Cynthia era pregătită să se confrunte cu încă o dezamăgire. Dar când a văzut poza de profil pe Facebook a știut imediat. Aceiași dinți albi perfecți, același zâmbet luminos. Fiica pe care o văzuse ultima oară când avea 14 ani, era acum un adult în toată firea.

Întrebările au început să-i curgă în minte. „De ce a plecat Crystal? Unde fusese ea? De ce a reapărut? Și, cel mai important, era bine?”.

Într-o jumătate de oră, fiica mai mare a lui Cynthia, Bianca Davis, se afla în mașină, conducând spre nord, spre New York, unde locuia Crystal.

Părul ei era acum scurt. Vorbea fluent spaniola. Și nu mai era Crystal Haag, care ar fi avut 35 de ani, ci se numea Crystal Saunders, care avea acum 44 de ani. În acel moment, însă, niciuna dintre acele schimbări nu a contat.

„Ești încă fata mea drăguță”, i-a spus Cynthia, în timp ce o îmbrățișa, notează Washington Post.

„Am plâns în fiecare zi”

Aproximativ jumătate de milion de copii sunt dați dispăruți în fiecare an în America, majoritatea dintre aceștia fiind găsiți. Pentru un număr mic, totuși, poate dura luni până ca ei să fie din nou aduși în sânul familiilor lor, iar pentru un număr și mai mic, poate dura până la un an, eventual chiar doi. Dar este extraordinar de rar ca un copil dispărut să apară în cele din urmă, după o perioadă atât de lungă, așa cum e cazul lui Crystal.

Era 26 aprilie 1997, o zi de sâmbătă. Cynthia lucra ca și casieră la un magazin alimentar local. Nu câștiga prea mult, doar câțiva dolari pe oră, dar se simțea mândră că mâncarea era mereu pe masă și că ai ei copii aveau haine curate. Era ocupată tot timpul, mai ales că era mamă singură.

În acea dimineață, a văzut-o pe Crystal, în vârstă de 14 ani, al patrulea ei copil, zâmbind ca de obicei. Crystal a luat niște lapte și cereale și a venit la mama ei. „Să stați azi acasă”, își amintește Cynthia că a spus, iar fiica ei a spus că așa va face. Nu avea să o mai vadă timp de 21 de ani. În primele ore după ce Cynthia s-a întors acasă și a descoperit că Crystal nu mai era, ea a sunat la prieteni, rude, pe oricine ar putea ști unde era Crystal înainte de a contacta în sfârșit poliția. Fusese răpită? A fugit ea? Ea a refuzat – atunci și mai târziu – să creadă că fiica ei a murit.

De atunci, ea a căutat-o ​​pe Crystal în fața fiecărei fete cu părul castaniu. Într-o zi, mergea pe strada Baltimore în spatele unui taxi și i s-a părut că o vede în afara unuia dintre cluburi, pe trotuar, dar când s-a apropiat mai mult fata dispăruse. Altă dată, i s-a părut că o zărește în spatele unui autobuz.

„A purtat întotdeauna o șapcă de baseball”, a spus Cynthia. Dar acel indiciu nu a fost suficient pentru a o găsi. Cynthia a încetat să sărbătorească Crăciunul – pur și simplu părea ceva greșit fără Crystal – și anii au trecut.

O nouă identitate

Crystal își amintește diferit de acești ani. Ea a povestit că nu prea se înțelegea cu frații ei și ieșea pe furiș din casă, în mod regulat. Spune  că nu era copilul fericit de care își amintește mama ei. De fapt, era atât de speriată încât singurul plan care avea sens pentru ea era să fugă.

Când avea 9 ani, și-a amintit ea, o vecină a început să o agreseze sexual, iar în următorii câțiva ani, s-a întâmplat atât de des încât părea aproape normal. Nu a spus nimănui despre asta, dar când a devenit adolescentă, și-a dat seama că nu era nimic normal în asta. Până atunci, abuzul durase atât de mult încât, a spus ea, începuse să creadă că mama ei trebuia să fi știut – o suspiciune care s-a consolidat în credință. Mama spune că nu adevărat. „Ce fel de mamă ar face asta?”, se întreabă Cynthia.

După ce și-a luat laptele și cerealele de la magazin în acea sâmbătă de primăvară a anului 1997, Crystal nu a rămas acasă așa cum îi ceruse mama ei. A stat în oraș cu prietenii ore întregi. Știa că mama ei, care în curând avea să ajungă acasă de la serviciu, va fi supărată, așa că a decis să rămână și mai mult afară. „Și apoi era 12 [a.m.] și nu mă întorsesem”, a spus ea.

S-a urcat într-un autobuz spre New York și își amintește că a mers pe străzile orașului în timp ce dimineața a început să vadă pe plăcuțele de înmatriculare ale Statuia Libertății. Nu avea nimic cu ea, dar își amintește că simțea puțină frică. În acele prime nopți, ea a dormit afară, până când a ajuns în Upper Manhattan, unde s-a prezentat drept Crystal Saunders, o tânără de 23 de ani, deși nu își amintește de ce și-a ales acest nume.

Curând a început să facă curățenie în case și apartamente, locuia într-un cartier dominican, era însărcinată cu primul ei copil, tatăl fiind un bărbat din localitate, și deținea un permis de conducere fals. Mai târziu, a spus ea, a achiziționat chiar și un card Medicaid, care pentru femeile însărcinate din New York este relativ ușor de obținut fără documente oficiale.

Noua identitate a fost ușor de „purtat” la început, a spus ea, pentru că nu schimbase decât mici detalii. Numele de familie. Vârsta — credibilă pentru că părea mult mai în vârstă decât era. Cât despre familia ei? Ea le-a spus oamenilor că nu avea o familie și, adesea, ei nu au insistat asupra problemei. „Nu este un lucru rar să nu ai o familie”, a spus ea.

De-a lungul timpului, Crystal a început să vorbească fluent în spaniolă, a născut patru copii, a intrat în comunitatea dominicană și chiar a „adoptat” rude – persoane pe care le-a numit „bunicuț”, „bunica” și „vărul” pe rețelele de socializare.

Și așa, pe 29 ianuarie 2014, data la care a împlinit de fapt 31 de ani, ea a postat o imagine pe Instagram. S-a pozat ​​în mână cu un tort. „La mulți ani, 40 de ani!!!!” a scris Crystal, care lucra până atunci în industria alimentară.

„Vreau doar să o iubesc”

Când cel mai mare copil al lui Crystal, Bryan, acum în vârstă de 20 de ani, a ajuns la sfârșitul adolescenței, a început să pună întrebări. Unde era familia ei? Toată lumea are măcar o familie, a spus el. La început, ea nu i-a spus ce făcuse în mod regulat de când a apărut Facebook: și-a verificat, pe ascuns, familia din Baltimore.

Își dorea foarte mult să ajungă la rudele ei și se gândea adesea la Cynthia. Dar era îngrozită să-i contacteze, rușinată de ceea ce i-a supus. Abia după ce fiul ei a început să o îndemne i-a scris surorii ei, Bianca. Și apoi totul s-a întâmplat atât de repede. Bianca a venit să o ia. Crystal a intrat pe ușa unei case pe care o părăsise cu 21 de ani în urmă. Și Cynthia a fost atât de încântată să o vadă – chiar i-a cerut lui Crystal să doarmă în patul ei în acea noapte – încât Crystal a decis să rămână.

Bucuria de la reuniune a făcut, însă, curând loc incertitudinii, chiar resentimentelor.

Crystal: „Ea mă tratează ca pe un copil. . . Dar eu însumi am copii.”

Cynthia: „Este ca și cum ai întâlni o persoană complet nouă. Ea pleacă de copil și se întoarce ca adult.”

Crystal: „A fost foarte dificil și, uneori, este mai ușor să stai departe.”

Cynthia: „Vreau doar să o iubesc.”

Dar, pe lângă asta, Cynthia trebuia să știe de ce fiica ei plecase atât de mult. Crystal i-a spus adevărul. A fost violată în mod repetat când era copil. Și crezuse că Cynthia știa.

Cynthia a spus că a fost șocată și habar nu avea că s-a întâmplat, dar, indiferent de câte ori ar spune asta, Crystal a spus că încă nu este sigură că este adevărul. Ea își iubește mama – de aceea a venit acasă – dar există încă multe probleme care le afectează relația.