VIDEO. Nadia Comăneci, gimnasta perfectă. 46 de ani de la prima notă de zece obținută de „Zeița de la Montreal”

Publicat: 18/07/2022, 17:30
Actualizat: 18/07/2022, 17:34

46 de ani de la prima notă de zece din istoria gimnasticii modiale. Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci – 14 ani la acel moment – schimba definitiv istoria gimnasticii, evoluțiile sale de la Montreal fiind catalogate de mulți specialiști drept perfecte. Astfel, în loc de 10.00 a existat un afișaj cu 1.00. Este primul sportiv român inclus în International Gymnastics Hall of Fame, în 1993, potrivit www.cosr.ro. Nadia Comăneci, prima gimnastă din lume care a primit nota zece la un concurs internaţional de gimnastică, s-a născut la 12 noiembrie 1961 în oraşul Oneşti, judeţul Bacău.

Este supranumită „Zeița de la Montreal”, după ce, în 1976, a obţinut titlul olimpic absolut, cucerind trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), una de bronz (sol) şi argint cu echipa, la Jocurile Olimpice din oraşul canadian. Este prima gimnastă din istorie căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (de şapte ori).

Nadia Comăneci s-a născut la 12 noiembrie 1961 în oraşul Oneşti, judeţul Bacău. În palmaresul său strălucesc cinci medalii olimpice de aur, două de aur la Campionatele Mondiale (CM) şi nouă de aur la Campionatele Europene (CE).

Nadia Comăneci este vicepreşedinte al Consiliului Director al Special Olympics International, preşedinte onorific al Federaţiei Române de Gimnastică (din 1996), preşedinte onorific al Comitetului Olimpic Român (martie 2002), Ambasadorul Sporturilor Româneşti, vicepreşedinte în Consiliul Director al Asociaţiei Distrofiei Musculare şi membră a Fundaţiei Federaţiei Internaţionale de Gimnastică.

Nadia a făcut cunoştinţă cu gimnastica la vârsta de cinci ani, în timpul grădiniţei, potrivit ”Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România” (Volumul II, Bucureşti, 2002). A fost selecţionată de antrenorul Marcel Duncan şi legitimată la AS „Flacăra” Oneşti.

În palmaresul Nadiei Comăneci strălucesc cinci medalii olimpice de aur, două de aur la Mondiale şi nouă de aur la Europene. Numărul total al medaliilor câştigate de Nadia Comăneci la JO, CM şi CE se ridică la 25, din care 16 de aur. Este considerată una dintre cele mai bune sportive din secolul trecut şi printre cele mai mari gimnaste ale lumii.

Nadia a făcut cunoştinţă cu gimnastica la vârsta de cinci ani, în timpul grădiniţei, potrivit ”Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România” (Volumul II, Bucureşti, 2002). A fost selecţionată de antrenorul Marcel Duncan şi legitimată la AS „Flacăra” Oneşti. De la vârsta de şapte ani, în oraşul său natal, în cadrul celei dintâi instituţii şcolare cu program de gimnastică din ţara noastră (unde va funcţiona şi Centrul naţional de gimnastică, unitate care îi va purta numele), s-a pregătit, mai întâi, sub îndrumarea antrenorilor Martha Karoly şi Valeriu Munteanu. Din 1971, a fost antrenată de soţii Bela şi Martha Karoly. După 1977, în anumite perioade, s-a pregătit la Bucureşti, cu antrenorii Iosif Hidi, Gheorghe Condovici, Atanasia Albu (septembrie 1977 – august 1988), Gheorghe Gorgoi, Anca Grigoraş (aprilie 1980 – august 1981).

La vârsta de 11 ani, câştigă primul său titlu de campioană naţională absolută, iar la 11 ani şi jumătate concurează la categoria „maestre”, unde ocupă locul al treilea. La Campionatele Internaţionale de Gimnastică ale României, din 1973, cucereşte cinci medalii de aur.

În 1974, obţine primul mare succes peste hotare, câştigând locul I la individual compus, în cadrul Concursului „Prietenia” de la Gera (Republica Democrată Germană). La Campionatul European din 1975, de la Skien (Norvegia), la vârsta de numai 14 ani, are o prestaţie excelentă, cucerind patru medalii de aur – la individual compus, sărituri, paralele şi la bârnă -, precum şi medalia de argint la sol. În 1975, participă la Turneul Campioanelor de la Londra unde, pe podiumul de la Empire Pool, cucereşte trofeul competiţiei.

Este supranumită „Zeița de la Montreal”, după ce, în 1976, a obţinut titlul olimpic absolut, cucerind trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), una de bronz (sol) şi argint cu echipa, la Jocurile Olimpice din oraşul canadian. Este prima gimnastă din istorie căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (de şapte ori).

Lucrarea „Campionii Secolului XX” (Editura Fundaţia Rompres, Bucureşti, 2000) notează că, în 1976, la Montreal a avut loc afirmarea unei tinere gimnaste care a intrat imediat în paginile celebrei „Guiness Book”, cu prima notă de zece la gimnastică, din istoria Olimpiadelor, cel mai mare total în concursul individual compus – 79,275 din 80 puncte posibile, cea mai tânără campioană olimpică (triplă – la individual compus, paralele şi bârnă), la numai 15 ani.

Cucerind de trei ori consecutiv titlul de campioană continentală, intră definitiv în posesia „Cupei Europei”, fiind prima gimnastă din Europa care reuşea această performanţă. În 1979, la „Cupa Mondială”, desfăşurată la Tokio (Japonia), se clasează pe locul I la sol şi la sărituri, pe locul II, la bârnă, şi pe locul III, la individual compus.

Campioană europeană absolută la Praga (1977) şi Copenhaga (1979). La Jocurile Olimpice de la Moscova (1980) a cucerit două titluri, la bârnă şi sol, şi două medalii de argint, la individual compus şi cu echipa. S-a clasat a doua la individual compus după sovietica Elena Davîdova, când a fost nevoită să aştepte pentru notare mai bine de o jumătate de oră, până ce Davîdova şi-a încheiat exerciţiul.

În 1981, la Universiada de la Bucureşti, obţine cinci medalii de aur. La acest palmares remarcabil se adaugă titlurile de campioană naţională şi numeroasele medalii, în special de aur, câştigate în diverse competiţii şi turnee internaţionale, precum şi aprecierile deosebite ale spectatorilor şi specialiştilor.

Acelaşi volum menţionează că Nadia Comăneci a fost considerată o gimnastă perfectă, un adevărat fenomen, impunându-se prin graţie, precizie, armonie, simţ artistic, amplitudine şi îndrăzneală în abordarea unor elemente de mare dificultate. S-a scris despre ea că reprezintă desăvârşirea în sportul pe care-l practică, fiind, totodată, o gimnastă încântătoare şi uimitor de expresivă, strălucitoare şi plină de temperament, care a adus o notă deosebită, originală nu doar în acrobatică.

S-a retras din activitatea competiţională la 6 mai 1984, când a avut loc, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, gala de adio a gimnastei, şi când a fost premiată cu Ordinul Olimpic „Colanul de argint” din partea preşedintelui de atunci al Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch.

În calitate de antrenor federal, funcţie pe care a îndeplinit-o în perioada 1984-1989, după ce a abandonat activitatea competiţională, Nadia Comăneci a adus o însemnată contribuţie la pregătirea loturilor naţionale de gimnastică.

Cu câteva săptămâni înainte de Revoluţia din 1989, în luna noiembrie, a plecat clandestin din România şi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, potrivit sursei citate mai sus. În prezent, locuieşte în Norman, Oklahoma, SUA. La 26 aprilie 1996, s-a căsătorit cu Bart Conner, campion de gimnastică american, dublu campion olimpic, ceremonia având loc la Bucureşti. La 3 iunie 2006, Nadia Comăneci a devenit mamă, dând naştere unui băiat, Dylan Paul.

În 1999, Nadia Comăneci devenea primul sportiv invitat să vorbească la Naţiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul Internaţional al Voluntariatului. Ea şi soţul său sunt proprietarii academiei „Bart Conner Gymnastics Academy”, precum şi editori ai unei reviste de gimnastică internaţională.

S-a implicat în acte de caritate, atât în ţară (a creat o clinică de caritate în Bucureşti, pentru ajutorarea copiilor orfani), cât şi în străinătate. Fundaţia „Nadia Comăneci” a relansat, în 2009, păpuşa Nadia, cu sprijinul fabricii româneşti Arădeanca, parte a programului social „10 pentru gimnastică”, la 33 de ani de la apariţia primei versiuni. În cadrul celei de-a VI-a ediţii a Galei femeilor de succes, Nadia Comăneci a fost desemnată Femeia anului 2009 la categoria campanii umanitare de succes, pentru clinica care îi poartă numele.

În 2009, a participat alături de Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi la campania de promovare a destinaţiei turistice România, sub sloganul „Land of Choice”.

În anul 2000, gimnasta primeşte Ordinul Naţional „Steaua României”, iar în 2009 Patriarhul Daniel i-a acordat Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. În decembrie 2003, i s-a publicat prima sa carte: „Scrisori către o tânără gimnastă”. În septembrie 2006, la aniversarea a 100 de ani de existenţă a Federaţiei Române de Gimnastică, s-a instituit Trofeul „Nadia Comăneci”.

În aprilie 2013, cu prilejul aniversării a 40 de ani de activitate a Clubului Sportiv Municipal Oneşti, Fundaţia „Nadia Comăneci” a organizat, împreună cu Clubul Sportiv Municipal Oneşti, prima ediţie a Cupei „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică. Este, de asemenea, preşedinte de onoare al Clubului Sportiv Municipal Oneşti.

În codul de punctaj al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG) există încă elemente de maximă dificultate care poartă numele Nadiei. Astfel, la paralele, sunt incluse două elemente care-i poartă numele: „coborâre Comăneci” şi „salt Comăneci”, specifică lucrarea „Campionii Secolului XX”.

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu