Un spaniol s-a aflat la un pas de moarte, luni, când un incendiu de vegetație provocat de caniculă i-a cuprins excavatorul cu ajutorul căruia săpa un șanț pentru a opri flăcările. Bărbatul se numește Angel Martin Arjona și încerca să-și protejeze, astfel, orașul natal (Tabara, din nord-vestul țării).
El s-a văzut nevoit să fugă, pentru a-și salva viața, în timp ce își stingea flăcările care i-au cuprins hainele. Totul a fost filmat, iar imaginile îl arată pe Arjona fugind de flăcări, după ce și-a abandonat utilajul.
La un moment dat, s-a împiedicat și a căzut, apoi a continuat să alerge, cu hainele cuprinse de foc.
Arjona, care este proprietar al unui depozit de materiale de construcții, a fost dus la spital cu elicopterul, cu arsuri grave, a declarat prietenul său, Juan Lozano, citat de Digi 24.
„Putea să ardă totul, absolut totul. Dar nu s-a întâmplat așa pentru că există profesioniști buni și oameni care au curajul să ne protejeze”, a spus Lozano.
Pompierii s-au luptat, luni, cu incendiile din sudul Europei, provocat de un val de caniculă care a cuprins aproape tot continentul. De exemplu, autoritățile britanice au declarat „incident major” în Londra, în cea mai călduroasă zi din istoria Regatului, unde pompierii se luptă cu zece incendii.
Video: The Guardian