Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns marți la un acord cu privire la reducerea consumului de gaze naturale cu 15% față de media ultimilor cinci ani până în martie 2023.
Decizia a fost luată în urma unei reuniuni a miniștrilor Energiei din țările membre.
De asemenea, a fost introdusă și posibilitatea declarării unei „alerte la nivelul Uniunii” privind securitatea aprovizionării, caz în care reducerea cererii de gaze ar deveni obligatorie.
Scopul reducerii cererii de gaz este de a face stocuri înainte de iarnă, dar și ca statele să fie pregătite în cazul unor eventuale întreruperi ale aprovizionării cu gaze din Rusia, „care folosește continuu sursele de energie ca armă”, se arată într-un comunicat pe site-ul Comisiei Europene.
„Uniunea Europeană este unită și solidară. Decizia de astăzi a arătat în mod clar că statele membre vor rezista oricărei încercări a Rusiei de a diviza UE folosind energia ca armă. Adoptarea în timp record a propunerii de reducere a consumului de gazea întărit, fără îndoială, securitatea noastră energetică. Economisirea gazului va ajuta pregătirea pentru această iarnă. Iarna va fi mult mai ieftină și mai ușoară pentru cetățenii UE și pentru industrie”, a declarat Jozef Síkela, ministrul Industriilor și Comerțului din Cehia, țara care deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.
Întrucât toate țările UE vor depune toate eforturi pentru a reduce consumul, Consiliul a prezentat o serie de derogări, pentru a reflecta situațiile particulare ale statelor membre și pentru a se asigura că reducerile de gaze sunt eficiente în creșterea securității aprovizionării în UE.
Potrivit Consiliului European, țările membre UE care nu sunt interconectate la rețelele de gaze naturale ale altor state sunt exceptate de la noua reglementare „pentru că nu ar fi în stare să elibereze cantități însemnate de gaze naturale, de care să beneficieze alte țări membre”.
Statele membre pot solicita o derogare și dacă și-au umplut depozitele de gaze, dar industriile critice depind de acest combustibil, sau dacă volumul de gaz consumat a crescut cu cel puțin 8% în ultimul an în comparație cu media din ultimii 5, au mai stabilit, marți, miniștrii Energiei din țările Uniunii Europene.