Prețul motorinei, până acum considerată o alternativă mai ieftină la benzină, ar urma să crească din nou în Europa, dar care este motivul pentru care motorina a ajuns să se scumpească mai mult decât benzina?
Ei bine, potrivit unei analize realizate de Reuters, restricțiile referitoare la importurile de motorină din Rusia, impuse după ce Moscova a invadat Ucraina, reprezintă unul dintre motive.
„În mod fundamental, Europa nu poate supravieţui fără motorina rusească”, susţine Kevin Wright, analist la firma de consultanţă Kpler.
Pe lângă impactul direct asupra celor 140 de milioane de europeni care depind de mașini pe motorină, prețurile ridicate ale motorinei afectează economia în general, generând inflație, deoarece este combustibilul preferat al industriei și al agricultorilor din Europa.
Prețurile carburanților au crescut puternic în ultima perioadă, mai ales față de minimele înregistrate ca urmare a pandemiei, deoarece relaxarea restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii COVID a stimulat cererea, iar rafinăriile s-au luptat să țină pasul.
După invazia Ucrainei de către Moscova, sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, un important exportator de energie și cel mai mare furnizor de motorină în Europa, au agravat situația.
Îngrijorările cu privire la exporturile rusești de motorină au crescut prețurile medii la motorină mai mult decât cele ale benzinei în martie, pentru prima dată, iar decalajul este de așteptat să se mărească, ducând la recorduri succesive de preț.
Datele analizate de Energy Aspects şi Wood Mackenzie arată că diferenţa de preţ dintre motorină şi benzină va ajunge la aproximativ 25 de dolari per baril în trimestrul patru, de la aproximativ 13 dolari per baril în trimestrul al doilea.
„Dacă foloseşti un automobil pe motorină este probabil că vei fi afectat puţin mai mult decât unul pe benzină”, spune Eugene Lindell, analist la FGE.
Aceasta problemă este una care afectează în mod deosebit Europa. Cota autoturismelor diesel pe piaţa europeană este de peste 40%, comparativ cu 4,5% în SUA.
Impactul invaziei ruse din Ucraina asupra pieței de energie nu a fost încă simțit pe deplin, se arată în analiză.
La sfârșitul lunii mai, liderii europeni au convenit să reducă cu 90% importurile de petrol din Rusia până la sfârșitul acestui an, deoarece UE încearcă să pună capăt dependenței de energia rusă.
Sancțiunile vor fi introduse treptat, astfel că tot țițeiul rusesc transportat pe mare va fi interzis de la începutul lunii decembrie, iar toate produsele rafinate din această țară nu vor mai putea fi importate două luni mai târziu.
Multe companii au încetat deja să cumpere combustibil rusesc și au început să caute alternative. O consecință este că rafinăriile europene vor produce, cel mai probabil, mai multă benzină decât motorină.
Rafinăriile europene care caută înlocuitori pentru petrolul rusesc s-au orientat către țiței mai ușor, din care se produce mai degrabă benzină decât motorină.
Datele de pe piaţa automobilelor second-hand arată că oamenii încearcă să vândă mai mult vehicule diesel comparativ cu cele benzină. Portalul Motorway a calculat că vânzările de automobile second-hand pe motorină au crescut cu 21% începând din luna mai şi până în luna iunie, comparativ cu o creştere de 13% în cazul automobilelor pe benzină.
Deşi automobilele electrice ar putea oferi o soluţie, pe termen mediu, problemele pentru consumatorii europeni ar putea să se agraveze având în vedere că pentru flota de vehicule comerciale din Europa nu există o alternativă eficientă la motorină.