Un mafiot român urmărit internațional pentru organizarea unui asasinat s-a predat autorităților italiene după ce i-a „fentat” pe polițiștii români veniți să-l preia: „Nu am încredere în justiţia din România”

Un mafiot român urmărit internațional pentru organizarea unui asasinat s-a predat autorităților italiene după ce i-a „fentat” pe polițiștii români veniți să-l preia: „Nu am încredere în justiţia din România”
Publicat: 29/07/2022, 21:04

Un infractor român deosebit de periculos, care era urmărit internațional după ce ar fi comandat asasinarea unui rival, s-a predat autorităților italiene pentru a evita, spune el, Justiția din România, în care „nu are încredere”.  Interlopul a fost eliberat în urmă cu circa două săptămâni de magistrații spanioli, care l-au trimis, singur, la aeroport, pentru a se întâlni de bunăvoie cu polițiștii români, trimiși de IGPR să-l aducă la București. Însă acesta nu s-a prezentat la „întâlnire”.

Alin Ciprian Huc susține că a ales să se predea autorităţilor italiene pentru a fi judecat în Italia, nu în România „pentru că faţă de statul român nu a greşit cu nimic”, spune el.

Huc, zis „Oiţă”, a fost pentru o perioadă cel mai căutat interlop din Timişoara. Acesta este acuzat că a comandat uciderea unui alt interlop, Jean Crihan, în Italia.

Interlopul a fost arestat în Spania, în luna martie, dar a fost eliberat după 3 luni de magistrații spanioli, care l-au trimis, singur, la aeroport, pentru a se întâlni de bunăvoie cu polițiștii români, trimiși de IGPR să-l aducă la București. Lăsat liber, bărbatul a dispărut fără urmă până vineri, când s-a predat autorităților italiene.

Acuzat de instigare la tentativă de omor calificat

Originar din Timișoara, Alin Huc, zis Oiță a fost arestat în lipsă, la data de 2 martie 2022, pentru 30 de zile după ce a fost acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat si instigare la tentativa de omor calificat.

Potrivit unor surse judiciare, la data de 22 martie autoritățile române au fost informate că Alin Huc, alias Oiță, se află în custodia poliției spaniole și a fost plasat în arest în vederea extrădării.

Trei luni mai târziu, partea spaniolă a anunțat că extrădarea a fost stabilită pentru data de 5 iulie. Sursele citate au arătat, pentru Gândul, că pentru data respectivă nu existau, însă, bilete de avion pentru nicio cursă care să respecte condițiile impuse de lege pentru transportul extrădaților.

Ca urmare, s-a făcut o solicitare către autoritățile din Spania să-l mai țină pe Oiță o săptămână, până în 12 iulie. Alin Huc trebuia să-și ia angajamentul că, la data de 12 iulie, la ora 10.00, va merge singur la aeroport pentru a se întâlni cu echipa trimisă de IGPR să-l aducă acasă, însă acesta nu s-a prezentat iar polițiștii români s-au întors la București cu mâna goală.

„Nu am de ce să plătesc în România pentru că faţă de statul român nu am greşit cu nimic”

Cu două săptămâni mai târziu, Huc a declarat pentru observatornews.ro că a ales să se predea în Italia pentru a evita un proces în România. Huc afirmă că este nevinovat, dar nu are încredere că sistemul de justiţie românesc l-ar fi putut ajuta să demonstreze aceste lucru.

„M-am predat (n.r. autorităților italiene) deoarece nu am încredere în justiţia din România, în special în doamna procuroare care a anchetat acest caz. Aici s-a întâmplat fapta, în Italia, aici am domiciliul, dacă am greşit cu ceva prefer să plătesc aici. Nu am de ce să plătesc în România pentru că faţă de statul român nu am greşit cu nimic. Singura mea greşeală e că sunt născut în România, asta e singura mea greşeală (…)

Sunt nevinovat şi trebuie să înfrunt această situaţie într-o ţară cu o justiţie corectă ca să elucidez acest mister. Să se termine cu toate ştirile pe surse, cu toate măgăriile şi defăimarea mea. Dacă eram vinovat, eram în America de Sud, în Maroc, eram în Dubai, conform ştirilor pe surse. Nu am de ce să stau ascuns atât timp cât, într-un fel sau altul, pot să elucidez această problemă”, a spus Huc.

Potrivit procurorilor DIICOT, Alin Ciprian Huc era liderul unui grup infracţional care acţiona în Italia. La ordinul său a fost pus la cale un plan de a-l asasina pe Jean Crihan, un alt interlop din Timişoara, pe motiv că acesta refuzase să investească un milion de euro într-o afacere de trafic de cocaină. ”În cadrul grupului infracțional organizat, alcătuit din patru inculpaţi care au acţionat pe teritoriul Italiei, fiecare dintre membri au avut sarcini precise și au acționat în mod coordonat și premeditat în vederea suprimării vieții persoanei vătămate”, se arată în comunicatul DIICOT.

Asasinul plătit de Alin Ciprian Huc urma să primească o maşină de lux după ce îl asasina pe Jean Crihan. Crihan a fost împuşcat de patru ori în piept, dar a supravieţuit atacului. Nicolae Aivănoaei, asasinul tocmit de Huc, a fost arestat în 2021. După ce şi-a revenit, Jean Crihan a colaborat cu poliţia şi a pus la dispoziţia anchetatorilor datele de care dispunea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul:...