Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a anunțat, luni, debutul unui program național ajuns deja la a șasea ediție.
„Românii de pretutindeni sosesc acasă luna aceasta într-un număr foarte mare, motiv pentru care august este denumită „Luna Diasporei”, au anunțat luni reprezentanții DRP.
Potrivit sursei citate, întreaga lună, în diferite județe ale țării, se desfășoară evenimente dedicate acestora, culturale și de consultare, pentru dezbaterea temelor de interes pentru românii ce trăiesc în afara granițelor țării, din diaspora și comunitățile istorice.
Cu acest prilej, luni, o delegație a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, condusă de secretarul de stat Gheorghe Cârciu, va fi prezentă la debutul celei de a VI-a ediții a „Programului Luna Diasporei”, începând cu ora 12.00, la Palatul Administrativ Suceava.
Programul detaliat al lunii:
Numărul românilor de pretutindeni este estimat în acest moment la aproape 10 milioane, incluzându-i atât pe românii care trăiesc în comunitățile din diaspora, cât și pe cei care trăiesc în comunitățile istorice/tradiționale din țările aflate în vecinătatea României, potrivit datelor publicate de instituție pe site. Tot aici este afișată o hartă interactivă cu detalii despre comunitățile românești, tipologie și contacte ale asociațiilor reprezentative
„Estimările indică existența unei distribuții echilibrate a românilor de pretutindeni, între cele două mari componente reprezentate de diaspora, pe de o parte, și de comunitățile istorice/tradiționale, pe de altă parte”, arată Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
În plus, pentru conaționalii care decid să revină acasă pentru totdeauna, DRP a elaborat și publicat un Ghid de Reîntoarcere, pe baza informațiilor furnizate de o serie de instituții ale statului român cu competențe în domenii esențiale procesului de reintegrare, respectiv reînnoirea actelor de identitate, repatrierea bunurilor, echivalarea studiilor, accesarea serviciilor medicale și sociale, regimul de impozitare precum și posibile oportunități de investiții în România.