Un tânăr a mers să-și schimbe permisul de conducere, dar a ajuns să aibă dosar penal. Ce au descoperit polițiștii

Un tânăr a mers să-și schimbe permisul de conducere, dar a ajuns să aibă dosar penal. Ce au descoperit polițiștii
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 01/08/2022, 19:17

Un sătmărean a fost condamnat luni,  la 7 luni de închisoare cu suspendare de către magistrații Judecătoriei Satu Mare după ce a cumpărat cu câteva sute de euro un permis de conducere fals, ”eliberat” de autoritățile maghiare, după care s-a dus la Serviciul de Permise Auto și a încercat să îl schimbe cu un permis românesc, autentic.

Bărbatul a completat cererea către funcționari, însă polițiștii au sesizat ceva suspect. Tânărul a recunoscut că a obținut documentul ilegal în Ungaria, cu șpagă, fără a susține examenul auto.

Mai precis, în urmă cu trei ani acesta a reușit să tocmească un individ care să-i facă rost de un carnet de conducere. A oferit datele personale, o fotografie și 500 de euro, iar în schimb a primit documentul care părea a fi emis de autoritățile maghiare.

Ulterior, la data de 20.09.2019, tânărul s-a prezentat la ghișeul Serviciului Permise Auto Satu Mare pentru a-și preschimba permisul de conducere fals cu un document similar românesc. Acesta a completat o cerere prin care a solicitat preschimbarea permisul de conducere și a anexat cererii sale analizele medicale necesare, dovada achitării taxei de preschimbare, precum și permisul de conducere aparent eliberat de autoritățile maghiare pe numele său, însoțit de traducerea autorizată a acestui document. Polițiștii sătmăreni au verificat autenticitatea documentului și au realizat că acesta este fals, relatează presasm.ro.

Audiat de polițiști, acesta le-a povestit că în vara anului 2019, în timp ce se afla în parcarea magazinului Kaufland din municipiul Satu Mare, a cunoscut o persoană care s-a oferit să îl ajute să obțină un permis de conducere eliberat de autoritățile maghiare, mult mai repede și fără a fi necesară susținerea unui examen, în schimbul sumei de 500 de euro. A acceptat această solicitare, astfel că i-a remis suma de 500 de euro, iar după aproximativ 3 zile a primit un permis de conducere cu numele său și fotografia sa, care părea a fi emis de autoritățile maghiare.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării