Primăria din Botoșani interzice accesul persoanelor care au consumat produse afrodisiace în spațiile de joacă. Angajații primăriei care se ocupă de administrarea parcurilor trebuie să verifice gradul de excitație sexuală produs de aceste substanțe.
În urmă cu o săptămână, în cadrul unei ședințe a Consiliușui Local Botoșani, a fost supus spre aprobare regulamentul de administrare și utilizare a spațiilor de joacă din oraș.
Regulamentul a fost realizat de funcționarii Primăriei și votat de către consilieri. O parte dintre aceștia nu au fost de acord cu această interdiciție, dar majoritatea a decis ca regulamentul respectiv să intre în vigoare.
Niciunul dintre angajaţii care lucrează la spaţii de joacă nu are pregătire în domeniul medical, şi nici nu-şi imaginează cum ar putea identifica consumatorii de afrodisiace.
„Este o prostie totală. Cum ar trebui să stabilim noi că respectivii au consumat afrodisiace? Eu am luat cuvântul şi în Consiliul Local şi am spus că este o aberaţie. Nu ştiu, probabil o să-i punem să se dezbrace în pielea goală sau poate ne dau ei nişte aparate speciale care să detecteze. Este ceva greu de crezut”, spune Eugen Ţurcanu, şeful DSPSA, dar şi consilier local la Botoşani.
Decizia Primăriei a stârnit hohote de râs, dar și confuzie în rândul oamenilor, mai ales că multe produse au substanțe afrodisiace.
Mai exact, ciocolata neagră, țelina sau sparanghelul.
„Păi eu, dacă mănânc o ciocolată, nu mai pot duce copilul la parc? Şi mie îmi place mult ciocolata neagră. Şi pe deasupra cum mă verifică? Hai la bărbat, să zicem, că ar fi mai explicit, dar la femeie? Ferească Sfântu’ ”, a spus un locuitor din Botoșani.
Reprezentanţii municipalităţii au precizat că regulamentul a fost făcut de aparatul de specialitate al Primăriei.