Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, la Digi24, că din această toamnă România va primi noile vaccinuri anti-Covid-19 adaptate noilor variante care vor fi disponibile pentru toată lumea.
„Cine dorește poate să-și facă. Nu vor exista restricții. Adică cine are 2 doze și dacă vrea să mai fac o doză cu vaccinul adaptat, poate se vaccinez”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Ministrul recomandă românilor să își facă schema completă de vaccinuri înainte de a primi noul ser adaptat noilor variante, întrucât toate testele de până acum pe aceste noi tipuri de vaccinuri sunt făcute pe cei care au primit deja trei doze.
„E bine să-și facă 3 doze, pentru că schema completă considerată de vaccinare și studiile, toate de apropo de care studiază severitatea bolii, se referă la o schemă cu 3 doze. Toate studiile se referă la o schemă cu 3 doze, deci poate să-și facă acum doza a treia și doza a patra în toamnă.
Cei care au deja 3 doze se pot vaccina cu doza a patra în toamnă dar asta nu înseamnă că cineva care a făcut 2 doze nu poate să opteze și pentru varianta noua a vaccinului în toamnă”, a spus el.
De asemenea, Alexandru Rafila a precizat că si persoanele care nu s-au vaccinat deloc până acum au posibilitatea de a face prima doză cu noul ser adaptat noilor variante de Covid-19.