Un tânăr de 18 ani a fost reţinut de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, pentru 24 de ore, fiind acuzat de şantaj. Adolescentul a fost prins în flagrant în timp ce primea o sumă în euro de la victima sa, a anunţat, luni seara, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale fuseseră sesizaţi de o femeie în vârstă de 23 de ani despre faptul că un necunoscut ar fi abordat-o pe o reţea de socializare în cursul aceleiaşi zile şi a anunţat-o că i-a blocat contul la acea aplicaţie. În schimb, i-a cerut 200 de euro pentru a-l debloca ulterior.
În vederea organizării unui flagrant delict, poliţiştii au stabilit ca locul de întâlnire cu suspectul să fie în parcarea unui supermarket de pe Calea Circumvalaţiunii din Timişoara, în cursul dimineţii de duminică.
În baza celor sesizate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au depistat un tânăr de 18 ani, în timp ce a primit de la persoana vătămată suma de 200 de euro.
Acesta a fost imobilizat şi încătuşat, ulterior fiind condus la audieri. În urma controlului corporal, asupra individului s-a găsit suma de 200 de euro în bancnote de 50/100 euro şi două telefoane mobile folosite la comiterea faptei, bunuri care au fost ridicate în vederea efectuării unei percheziţii informatice. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.