Cofondatorul Amnesty International Suedia a demisionat după publicarea raportului privind războiul din Ucraina

Cofondatorul Amnesty International Suedia a demisionat după publicarea raportului privind războiul din Ucraina
Cofondatorul Amnesty International Suedia, Per Wästberg. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 10/08/2022, 17:51

Cofondatorul filialei suedeze a Amnesty International, scriitorul Per Wästberg, a anunțat că părăsește organizația, în contextul raportului recent al Amnesty, în care Armata ucraineană a fost acuzată că ar fi pus în pericol viețile civililor din Ucraina.

Wästberg, în vârstă de 89 de ani, a declarat pentru presa suedeză că a luat această decizie „cu inimă grea”.

„Sunt membru de aproape şaizeci de ani. Cu inima grea, datorita declaratiilor Amnesty cu privire la razboiul din Ucraina, închei un angajament îndelungat și rodnic. La începuturile sale, Amnesty s-a luptat pentru libertatea prizonierilor politici de pretutindeni. De atunci, treptat, uneori discutabil, și-a extins mandatul și a devenit o nouă organizație, cu siguranță puternic remarcată, cu influență puțin cunoscută”, a transmis acesta.

Per Erik Wästberg s-a născut pe 20 noiembrie 1933 și este un cunoscut militant pentru drepturile omului. A fost președinte al PEN International, organizație care promovează prietenia și cooperarea între scriitorii din întreaga lume, din 1979 până în 1986. După ce a cofondat Amnesty International Suedia, a fost implicat în mișcarea anticolonială. A fost activ în special în lupta împotriva apartheidului din Africa de Sud. Per Erik Wästberg este  membru al Academiei Suedeze din 1997 și face parte din comitetul care acordă Premiul Nobel pentru Literatură, informează RFI.

Amnesty International acuză Armata ucraineană că pune în pericol viețile civililor

Într-un raport publicat săptămâna trecută, organizația umanitară a susținut că armata ucraineană a pus în pericol civilii prin plasarea de baze militare și armament în zone rezidențiale , inclusiv școli și spitale, ceea ce ar putea transforma aceste obiective în ținte pentru forțele ruse.

„Tacticile Ucrainei au încălcat dreptul internațional, deoarece au transformat obiective civile în ținte militare. Loviturile rusești care au urmat în zonele populate au ucis civili și au distrus infrastructura civilă”, acuză Amnesty International.

În raportul său, care s-a bazat pe cercetări desfășurate timp de câteva săptămâni în regiunile Harkov, Donbas și Mykolaiv, Amnesty International cere forțelor armate ale Ucrainei să respecte legea.

„Faptul că se află într-o poziție defensivă nu scutește Armata ucraineană de respectarea dreptul umanitar internațional”, a declarat Agnès Callamard, secretarul general al Amnesty.

Raportul Amnesty a fost puternic criticat de către autoritățile de la Kiev.

Ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, Hanna Maliar, a declarat că soldații ucraineni au fost dislocați în orașe și zone populate tocmai pentru a-i apăra pe civili de atacurile forțelor ruse.

„Federația Rusă este cea care comite crime aici. Ucraina își protejează teritoriul. Moscova ignoră toate regulile războiului. Și, spre deosebire de Ucraina, Rusia nu permite accesul unor organizații internaționale, cum ar fi Amnesty”, a spus ea.

Acuzațiile au fost respinse și de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a declarat că Amnesty „transferă responsabilitatea de la agresor către victimă”.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska