Adina Iuliana Ghervase, șoferița din Iași care a ucis patru oameni, spune că ceea ce se spune despre ea i se pare „amuzant” și nu vrea să dea declarații pentru că ea „nu a fost prezentă la fața locului”. În acest context, anchetatorii au schimbat încadrarea juridică a faptelor și o cercetează penal pentru omor calificat.
Sunt „pași către normalitate și o posibilă schimbare de paradigmă în materie de accidente auto”, spune avocatul Adrian Cuculis.
„Șoferița din Iași care a omorât patru muncitori aflați la lucru este acuzată de omor calificat prin ordonanță de schimbare a încadrării juridice a faptei.
De asemenea, luni, 08 august, când a fost audiată, ea a declarat procurorului general adjunct al PCA Iași că ei i se pare „amuzant” ceea ce se zice despre ea și că nu dă nicio declarație fiindcă ea „nu a fost prezența la față locului””, a mai spus avocatul Cuculis.
Raportul de expertiză de dinamică a accidentului arata ca femeia avea nu mai puțin de 148 km/h la intrarea în curbă, adică fix înainte de impactul fatal. Când s-a izbit de clădire ea avea 131 km/h, iar în muncitorii de la Citadin SA a intrat cu nu mai puțin de 48 km/h, conform avocatului Adrian Cuculis.
„Dacă numita Ghervase Adina Iuliana ar fi avut cel mult 98 kmh/h, ricoșarea autoturismului după impactul cu clădirea nu ar mai fi avut loc”, arată experții care au lucrat la acest caz.
Conform avocatului Adrian Cuculis, ieșeanca băuse foarte mult înainte de a se urca la volan.
„Avea o alcoolemie foarte mare de 1.13”, afirmă sursa citată.
„Tulburător este faptul că, în una dintre declarațiile sale, șoferița spune ca nici măcar nu a fost la locul accidentului”, adaugă Av. Cuculis.
Adina Iuliana Ghervase, în vârstă de 39 de ani, a provocat un grav accident rutier, în noaptea de 16 spre 17 iunie 2022. După ce consumase băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului său, marca Alfa Romeo, iar când a ajuns în zona Păcurari, șoferița a pierdut controlul volanului și a acroșat patru muncitori de la Citadin SA.
Alți trei colegi ai victimelor au fost răniți.
Inițial, autoturismul a lovit o clădire de pe marginea drumului și apoi a ricoșat în autoutilitară companiei municipale de mentenanță a drumurilor Citadin SĂ. Muncitorii efectuau o lucrare de reparație la un grătar de scurgere, când au fost loviți.
Un martor a spus că a văzut-o pe femeie cu puțin timp înainte accident, făcând drift-uri într-o parcare. După accident, ea a fost testată cu aparatul etilotest, reieşind o valoare de 0,42mg/l alcool pur în aerul expirat.
După ce a fost scoasă din maşină, şoferiţa a fost transportată la spital, unde a refuzat internarea. A două zi, oamenii legii au găsit-o stând pe terasă unui mall din oraș.
Ce putere avea mașina Adinei Ghervase, șoferița băută de la Iași care a ucis patru muncitori