Tot mai mulți români se confruntă anul acesta cu situații neplăcute în concediile pe care le petrec în străinătate. În special în Grecia și Bulgaria, turiștii ajung să constate că li se fură mașinile din locurile de parcare. Un conațional a oferit tuturor șoferilor un sfat prețios care le poate fi de folos pentru a-și găsi mașina furată.
Tot ce trebuie să faceți este să amplasați în autovehicul a unui gps-tracker cu cartelă SIM Internet. Costul unui astfel de dispozitiv este de maximum 10 euro pe lună.
„Deoarece s-au înmulțit foarte mult furturile de autovehicule atât în Bulgaria și Grecia, oriunde stați/mergeți, recomand să ascundeți în mașină un gps-tracker cu cartelă sim internet, în țară costul lunar este de aprox. 5 Euro iar în roaming poate fi de maxim 10 Euro/lună.
Puteți ascunde chiar și un telefon android/iOS mai vechi, iar setările sunt relativ simple și se găsesc foarte multe tutoriale pe Youtube.
În același timp există și multe metode de a preveni un furt, dar în cazul în care hoții chiar reușesc să fugă cu mașina dumneavoastră, poți pune diferite alerte în cazul în care mașina s-a mișcat sau vedea în timp real unde este sau direcția în care se duc hoții.
La fel, când cereți detalii și informații despre un anumit loc/drum, recomand să nu mai postați pe forumurile publice dată, ora, locul de plecare, itinerariul și destinația voastră, și cu atât mai puțin mijlocul de transport. Și da, sunt rețele de infractori și hoți care urmăresc aceste forumuri, în funcție de zona unde operează”, a scris românul pe Forum Grecia.