PSD ia în calcul un fost ministru al Energiei pentru șefia ANRE. Actualul președinte al autorității de reglementare mai are câteva săptămâni de mandat (Surse)

PSD ia în calcul un fost ministru al Energiei pentru șefia ANRE. Actualul președinte al autorității de reglementare mai are câteva săptămâni de mandat (Surse)
Răzvan Nicolescu / Sursa: Facebook
Publicat: 19/08/2022, 14:08
Actualizat: 25/10/2022, 16:57

Răzvan Nicolescu (44 de ani), fost ministru al Energiei în Guvernul Ponta, membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, este prima opţiune a conducerii PSD pentru şefia ANRE, susţin surse politice pentru News.ro. Numele lui Răzvan Niculescu este vehiculat pentru acestă funcție în contextul în care actualul preşedinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Dumitru Chiriţă, ajunge la final de mandat în luna octombrie şi, în plus, nu mai este susţinut de liderul PSD Marcel Ciolacu. Informația a fost confirmată și de surse din PSD pentru Economedia, care spun că Răzvan Nicolescu este o variantă luată în calcul.

Răzvan Nicolescu este, din mai 2021, membru al Consiliului de conducere al EIT – Institutul European de Inovare și Tehnologie, fiind numit de Comisia Europeană. Din aprilie 2021, el a fost numit în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom.

Conform CV-ului oficial depus pe site-ul producătorului OMV Petrom, Răzvan-Eugen Nicolescu a absolvit Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universității Politehnica din București și a efectuat numeroase studii economice, fiind absolvent al programului MBA la Solvay Brussels School – Economie și Management, precum și al unui curs de guvernanță corporativă la Harvard Business School.

CV Răzvan Nicolescu

Specialist de notorietate în domeniul energetic, cu o experiență solidă atât în sectorul privat, cât și în cel public, el a fost Director Reglementare și Afaceri Publice în cadrul OMV Petrom S.A. între anii 2008-2014, Președinte și Vicepreședinte al consiliului de administrație al Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) între anii 2010-2016, precum și Ministru delegat al Energiei în anul 2014, în Guvernul Ponta, fără a fi membru de partid.

El și-a anunțat demisia în decembrie 2014, așa cum a anunțat pe Facebook, după o discuție cu șeful Executivului. „Mi-a comunicat că își dorește un nou concept: lipirea, din nou, a departamentului de energie la ministerul economiei și numirea unui ministru politic. I-am mulțumit pentru că mi-a dat șansa să fac ceva pentru România în aceste 10 luni”, a scis el, adăugând că i-a transmis premierului că nu este interesat de nicio altă funcție publică în România.

Ulterior, între februarie 2015 – aprilie 2021, Răzvan-Eugen Nicolescu a fost Partener – lider al echipei de consultanță pentru sectorul Resurse Energetice și Sustenabilitate al Deloitte pentru Europa Centrală.

Conform CV-ului publicat de unul dintre cei patru giganți în domeniu serviciilor specializate, în calitate de ministru, Răzvan Nicolescu a marcat câteva reușite importante, printre care elaborarea unei analize privind revizuirea strategiei din sectorul energetic românesc 2015-2035, finalizarea unor proiecte strategice pentru sectorul energetic – cum ar fi modernizarea și creșterea capacității de depozitare de gaze naturale a Romgaz de la Urziceni și încheierea primei faze a interconectorului de gaz Iași-Ungheni – și redefinirea rolului Statului ca acționar în companiile energetice, prin creșterea transparenței și prin încurajarea managementului privat.

Totodată, susține sursa citată, a contribuit la cea mai mare listare de pe piața de capital românească de până acum- listarea cu succes a companiei Electrica.

Ce salariu încasează șeful ANRE

Actualul președinte al ANRE, Dumitru Chiriţă, a fost numit la şefia instituției în 2017, fiind susţinut la acea vreme de liderul social-democrat Liviu Dragnea şi Iulian Iancu. La începutul carierei, Chiriţă a fost electrician, apoi sindicalist, iar din 2000 până în 2017 a fost parlamentar PSD, arată Economedia.

După ce a lucrat ca electrician șef de tură, Chiriță s-a transformat în sindicalist și a intrat în PSD.

Dumitru Chiriță este de origine din Tărtășești (Dâmbovița) și și-a început cariera ca electrician șef de tură la fosta Întreprinderea de Distribuție a Energiei Electrice (IDEB), unde a lucrat până în 1990. După Revoluție a intrat în mișcarea sindicală și a devenit preşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate „Univers”, preşedinte al Sindicatului Liber Independent „Energia” și vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical în perioada 1996 – 1999.

Între 2000 și 2004 a fost deputat PSD, între 2004 și 2008 a fost vicepreşedinte la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (fără nici o legătură cu experința sa de electrician), iar din 2008 și-a reluat postul de deputat PSD.

El a absolvit și Dreptul între timp, la o facultate particulară (Universitatea Nicolae Titulescu), și și-a luat masterul în drept la Universitatea București. Din CV-ul său de pe site-ul Camerei Deputaților lipsesc anii în care a urmat cursurile universitare.

Preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, a încasat de la ANRE în 2021 suma de 710.564 lei (145.000 de euro), ceea ce înseamnă că a avut un venit lunar de 59.100 de lei (12.080 de euro), conform sursei citate.

Răzvan Niculescu a încasat anul trecut de la OMV Petrom (unde a devenit membri în 28 aprilie 2021) o remunerație totală de 17.491 de euro, din care compensația anuală fixă a fost de 13.491 euro, iar onorariul de ședință, 4.000 de euro, potrivit Raportului privind remunerarea aferent anului 2021 Omv Petrom S.A.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată