Poliția suedeză a arestat, sâmbătă, un adolescent de 15 ani suspectat că a ucis o persoană și a rănit o alta în urma unui schimb de focuri într-un centru comercial din orașul Malmo, situat în sudul țării.
Bărbatul care a murit în urma împușcăturilor a fost ținta atacului, au declarat polițiștii, citați de Mediafax.
Bărbatul și o femeie au fost răniți, vineri, într-un schimb de focuri de armă într-un centru comercial din orașul Malmo, însă bărbatul a murit la spital, din cauza rănilor suferite în atac.
Se crede că femeia era o trecătoare, ea fiind acum internată în spital, în stare gravă.
Șefa poliției din Malmo, Petra Stenkula, a declarat sâmbătă într-o conferință de presă că „de fapt, totul ne face să credem că acest bărbat a fost ținta acestei execuții”.
Poliția consideră că împușcăturile sunt „un incident criminal izolat” și a exclus orice legătură cu terorismul.