Anastasia Pokreshchuk, model și celebră influenceriță din Ucraina, în vârstă de 33 de ani, este renumită pentru pomeții ei gigantici. Acum, ea a dezvăluit – pe contul său de Instagram – cum arăta în anul 2016, mai ales că aspectul său fizic a născut numeroase polemici.
Este de nerecunoscut în pozele făcute atunci, într-o sală de sport, în care apare cu plete blonde și ondulate și cu o structură osoasă subțire. Apoi, ea a apelat la chirurgia plastică și, după mii de operații estetice, aspectul său a fost dus la extreme.
Anastasia și-a injectat filler (material de umplutură) în buze și botox în frunte, dar și-a cizelat și pomeții, în încercarea de a obține „cei mai mari obraji ai lumii”. Și, deși încă mai are o siluetă musculară, ea a apelat la „cuțit” pentru a beneficia de forme XL.
Fanii au fost uimiți de transformare, peste 3.600 dintre ei apreciind postarea:
Însă, în ciuda tuturor laudelor primite, unii cred că Anastasia și-a dus prea departe dragostea pentru îmbunătățirile fizice:
Indiferent ce cred fanii, Anastasia pare că preferă aspectul său îmbunătățit, din punct de vedere cosmetic.
Mai multe, ea și-a vopsit părul blond și drept într-o nuanță de roz Barbie și a apelat și la unele sesiuni de netezire a pielii. Astfel, deși unii nu sunt pasionați de noul ei aspect, vedeta de pe Instagram îl adoră.
„După ce mi-am făcut injecțiile și am văzut modificările în obraji, m-am îndrăgostit de ei… Înțeleg că arată ciudat pentru alții, dar nu mă deranjează”, a precizat Anastasia, citată de dailystar.co.uk.