Statele Unite și-au îndemnat marți cetățenii să părăsească Ucraina, spunând că există temeri cum că Rusia s-ar pregăti să atace din nou infrastructura civilă și guvernamentală din Kiev zilele următoare, când se împlinesc șase luni de la declanșarea războiului.
Avertismentul vine după ce Guvernul ucrainean a interzis manifestațiile programate la Kiev pentru sărbătorirea independenței Ucrainei față de Uniunea Sovietică, tot ca urmare a temerilor privind eventuale atacuri.
Liderii a zeci de țări și organizații internaționale urmau să participe marți la așa-numita Platformă Crimeea, în solidaritate cu Ucraina, cu ocazia marcării a șase luni de la începutul invaziei ruse.
Ca urmare a temerilor privind noi atacuri ale Rusiei, Ambasada Statelor Unite la Kiev i-a îndemnat marți pe cetățenii americani să părăsească țara dacă au această posibilitate.
„Departamentul de Stat are informații că Rusia își intensifică eforturile privind lansarea unor lovituri împotriva infrastructurii civile și a obiectivelor guvernamentale ale Ucrainei în zilele următoare”, a transmis Ambasada într-un comunicat.
Cetăţenii americani ar trebui să părăsească Ucraina „acum” prin mijloace proprii, dacă este sigur să facă acest lucru, se arată în comunicat.
Deși nu este prima dată când Statele Unite lansează un astfel de apel, cel de marți vine în contextul în care Ucraina urma să marcheze miercuri 31 de ani de independență.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat la rândul său că Moscova ar putea încerca „ceva foarte urât” înainte de aniversarea de miercuri.
Kievul este departe de linia frontului și a fost doar rar lovit de rachete rusești după ce forțele ucrainene au reușit să respingă ofensiva terestră asupra capitalei, în luna martie.
Pe câmpul de luptă, forțele ruse au lansat lovituri în regiunea Zaporojie, unde au avut loc lupte în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Europa, a informat Armata ucraineană.
Dar la șase luni de la începutul invaziei, care a dus la mii de decese și distrugerea pe scară largă a orașelor, conflictul este acum într-un impas.
Forțele ruse controlează o mare parte din sudul Ucrainei, inclusiv de-a lungul coastei Mării Negre și porțiuni din regiunea Donbas. Perspectivele de pace par aproape inexistente, notează Reuters.