Un caz interesant a fost judecat anul acesta într-o instanță din Austria, după ce un cuplu de austrieci a intrat în conflict cu o româncă ce fusese amanta bărbatului.
Mai exact, în vara anului trecut, austriaca a aflat că soțul ei, în vârstă de 64 de ani, are o amantă. Bărbatul s-a căit și a pus capăt relației pe care o avea cu îngrijitoarea româncă, în vârstă de 42 de ani.
Cu toate acestea, românca a refuzat să renunțe la relație și, rănită în amorul propriu, l-a amenințat pe austriac că „îl va termina”. A urmat o ceartă între cei doi, astfel că aceștia nu au putut ajunge la un acord.
Românca a început să îi bombardeze pe cei doi soți cu telefoane și mesaje vocale, însă, la un moment dat, femeia înșelată s-a simțit atât de deranjată, încât a căutat-o pe amantă și între cele două a izbucnit o ceartă.
„I-am spus să ne lase în pace și să nu ne mai deranjeze. La un moment dat mi-a alunecat mâna și i-am dat o palmă”, a declarat femeia în fața instanței.
În acel moment, românca a depus plângere și a cerut 2.000 de euro despăgubiri, însă cererea a fost retrasă ulterior.
După ce soții au avut oricum probleme între ei din cauza acestei situații, anchetatorii le-au pus în vedere doar să plătească o amendă de 1.200 de euro. În acest context, procurorii au anunțat că renunță la urmărirea penală împotriva femeii înșelate, potrivit stiridiaspora.ro.
Chestiunea a părut vizibil neplăcută și pentru avocatul cuplului, prieten de familie cu aceștia, care s-a chinuit să găsească cuvintele potrivite în pledoaria sa din fața instanței: „Aș spune că este o dramă matrimonială de proporții medii, a cărei amploare cei doi nu o cunosc încă”, a declarat avocatul, dând de înțeles că cei doi soți depun eforturi pentru a depăși acest impas, dar rezultatul este deschis.