România este pregătită din punct de vedere tehnic de 10 ani să intre în spațiul Schengen. Sper că de la începutul anului viitor lucrurile se vor schimba, spune Kelemen Hunor – președinte UDMR și vicepremier în Guvernul Ciucă, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul.
Întrebat dacă România a avut vreodată o poziție diferită de cea a Uniunii Europene, vice-premierul Kelemen Hunor a declarat: „România a avut tot timpul opoziție, eu zic constantă, dar mai puțin vocală. Probabil că nu toți politicienii și nu toate țările sunt de fiecare dată foarte vocale.
Deci, din acest punct de vedere, ceea ce a făcut România, nu numai în această perioadă, deciziile au fost extrem de simple. Interesul României la periferia Uniunii Europene, la periferia Alianței Nord-Atlantice este o poziție foarte simplă și trebuie să aparții de o alianță, trebuie să alegi. În anii 90 noi am ales NATO și foarte bine am făcut și am ales UE și foarte bine am făcut”, a declarat Kelemen Hunor.
Vice-premierul spune că există semnale pozitive în coaliție cu privire la aderarea României la spațiul Schengen începând cu anul viitor, întrucât din punct de vedere tehnic țara noastră a îndeplinit condițiile de aderare acum 10 ani și nu ar trebui să mai acceptăm o altă amânare pe criterii politice.
„Asta cu Schengen-ul, eu sper că la începutul anului viitor lucrurile se vor schimba. Pentru mine a fost una dintre dezamăgirile uriașe cu Schengen-ul, fiindcă în 2011 eram în Guvern când s-a făcut evaluarea pregătirii României pentru a intra în spațiul Schengen și criteriile tehnice erau îndeplinite.
Intrarea în spațiul Schengen înseamnă criterii tehnice. După aceea vin unii și alții și mai bagă câte un criteriu politic. Nu este acceptabil. Au trecut 10 ani de atunci și acuma trebuie să facem evaluare din nou și să vedem dacă criteriile tehnice sunt îndeplinite.
Am avut multe discuții și în guvern și în coaliție că urmează o schimbare din acest punct de vedere și nu e pentru mine. E pentru economie în primul rând și nu e pentru cei care călătoresc în vacanță. E vorba de economie. E e vorba de transportatori.
Eu sunt convins că România este pregătită din punct de vedere tehnic, din punct de vedere politic de foarte mult timp este pregătită și nu ar trebui să acceptăm să nu intrăm în spațiul Schengen”, a afirmat vice-premierul României.
Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.