Noi detalii despre starea copilului rănit de o statuie căzută peste el în Primăria Capitalei. Care este evoluția băiețelului, după ce a fost operat

Noi detalii despre starea copilului rănit de o statuie căzută peste el în Primăria Capitalei. Care este evoluția băiețelului, după ce a fost operat
FOTO - Captură video camere de supraveghere Primăria Capitalei
Publicat: 25/08/2022, 20:08
Actualizat: 25/08/2022, 20:18

Medicii de la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” au precizat, joi, că intervenţia chirurgicală la care a fost supus băiatul de 7 ani, rănit de o statuie în Primăria Capitralei, a decurs fără incidente. La începutul acestei săptămâni după ce s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din holul Primăriei Capitalei şi a căzut împreună cu aceasta

„În cursul zilei de 24 august, pacientul a fost supus unei intervenţii chirurgicale în secţia neurochirurgie. Intervenţia a decurs fără incidente. Evoluţia copilului este favorabilă. Menţionăm încă o dată că familia nu este de acord cu furnizarea unor informaţii medicale mai amănunţite”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Spitalul Grigore Alexandrescu.

Băiatul este internat în continuare în secţia ATI a unităţii medicale, cu mai multe traumatisme, potrivit observatornews.ro.

Incidentul a avut loc luni, 22 august, în jurul orei 13.40. Atunci, în holul de la intrarea principală în sediul Primăriei Municipiului București (PMB), copilul de 7 ani a fost rănit de o statuie de care s-a agățat și a căzut peste el.

Băiatul era însoţit de tatăl său, care venise la primărie pentru rezolvarea unei probleme. Copilul a ajuns la spital „cu stare generală gravă” la secția ATI a Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

„La intervenţia angajaţilor PMB, el a fost preluat în mai puţin de 5 minute de o ambulanţă, fiind dus imediat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu». La momentul urcării în ambulanţă, copilul era conştient”, se arată într-un comunicat transmis de PMB în acea zi.

O anchetă administrativă în cadrul Primăriei Capitalei se desfăşoară în paralel cu ancheta deja demarată de poliţie, în cazul acestui accident.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Regele și regina Spaniei, întâmpinați de protestatari furioși în regiunea Valencia, afectată de inundații