Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în județul Giurgiu, iar doi oameni au murit. La fața locului a fost trimis un elicopter al Inspectoratului General de Aviație (IGAV).
Un apel la 112 a anunțat, sâmbătă, că în localitatea Letca Noua s-ar fi prăbușit o aeronavă de mici dimensiuni.
„Din cadrul ISU Giurgiu, la locul indicat, au fost alocate două mașini de stingere, 1 ambulanță SMURD și 1 ambulanță SAJ. În sprijinul echipajelor operative, s-a dispus suplimentarea resurselor cu 1 mașină de stingere și 1 ambulanță SMURD de la ISU Teleorman”, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
De asemenea, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, s-a solicitat și o resursă aviatică din cadrul IGAV.
Avionul ultrauşor model CITIUS YR-5599 s-a prăbuşit între localităţile Leţca Veche şi Letca Nouă din judeţul Giurgiu.
Conform primelor informaţii, la bordul avionului se aflau două persoane, iar aeronava nu avea un plan de zbor. Acesta ar fi decolat de pe aerodromul Letca Nouă, iar la scurt timp, un martor a observat că avionul s-a prăbuşit într-o pădure din apropiere.
Acesta a văzut apoi un nor gros de fum şi a sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, scrie Mediafax.
Potrivit ISU Giurgiu, cele două persoane din avion au fost găsite moarte.