Azi avem energie cât pentru toată săptămâna. Important e să o folosim în mod constructiv. Avem și dorința de a petrece timp de calitate cu gașcă. Poate pentru că se duce și vara și vrem să profităm încă de căldură.
BERBEC
Azi nu e o zi bună să aștepți lucruri de la ceilalți. Sinceritatea te ajută, dar numai dacă nu îți ascunzi emoțiile. Totul trebuie spus așa cum este. Apelează la toleranță și comunică cât mai empatic.
TAUR
Ai o mare dorință de socializare astăzi. Ba mai mult, simți nevoia să petreci timp cu oameni cu care în ultima vreme poate nu te-ai prea înțeles. Cauți împăcarea și e posibil să o primești, dacă ai puterea de să te arăți vulnerabil și tolerant.
GEMENI
Intuiția te va ajuta să ai o zi excelentă la serviciu, așa că ai încredere în tine. Prin forțele proprii ai ajuns aici și tu ești cel care face cele mai bune alegeri! Se ivesc ocazii foarte bune de a-ți rotunji veniturile.
RAC
E posibil să te trezești în mijlocul unui conflict în familie. Rostirea cu voce tare a problemelor se va dovedi vindecătoare. Permite tuturor să-și spună oful, astfel încât nimeni să nu se simtă ignorat.
LEU
Chiar dacă o duci bine sau ești îndatorat, o vibrație benefică apare în sectorul financiar. Primești o sumă de bani. Problemele tale se vor rezolva și cheltuielile devin mai ușor de manageriat.
FECIOARĂ
Afli un secret care te va pune într-o oarecare dificultate. Ascultă-ți instinctul și vei ști exact cum să reacționezi. Această zi îți aduce și surprize plăcute, mai ales dacă te concentrezi pe studiu sau urmează un examen.
BALANȚĂ
Aceasta este o zi pozitivă pentru tine, cu mult potențial pentru dragoste, afecțiune și bucurie. Vei dori să ieși din rutină, iar schimbările sunt favorizate. Te poți simți și generos, vrei să ajuți, ai intenții bune.
SCORPION
Ai grijă azi la gelozie. Relația cu partenerul e vulnerabilă și, dacă aduci în discuție probleme, o să stârnești o adevărată furtună. Gândește-te bine înainte să vorbești și ascultă și perspectiva celuilalt. La serviciu, primești o veste bună.
SĂGETĂTOR
Cu siguranță ai nevoie de distracție și simți și tu asta! În caz contrar, este posibil să te simți prins în capcană sau stresat. Acceptă orice invitație, fii deschis! Se rezolvă o problemă în ceea ce privește copiii sau oamenii dragi.
CAPRICORN
Dacă ești implicat într-un proiect mai mare sau ai de susținut o prezentare la serviciu, anumite procese s-ar putea să se împotmolească. E bine să ai răbdare azi. Uneori, și dintr-un impas poți obține o resursă pozitivă. Depinde cum privești lucrurile.
VĂRSĂTOR
O zi plină, în care ești în permanentă concurență. Puțină competiție e sănătoasă, dar ai grijă să nu te implici exagerat de mult. Altfel, poți ajunge la conflict. Grijă mare și la relația cu partenerul de viață, e posibil să ceară mai mult decât poți oferi în acest moment.
PEȘTI
O influență norocoasă pentru tine. Poți primi răsplata pentru că ai făcut ceva bine sau chiar răbdarea ta va fi apreciată, iar rezultatele apar. Ai grijă cum formulezi anumite întrebări, dacă vrei să afli adevărul de la cineva. O zi bună, în general!