Un tânăr în vârstă de 16 ani, din Huedin, Cluj, s-a răsturnat cu mașina primită de la mama lui. Minorul fugea de Poliție în timp ce a produs accidentul rutier.
„La data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 01.30, un echipaj din cadrul Poliției orașului Huedin, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Protopop Aurel Munteanu din orașul Huedin, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un tânăr, despre care existau indicii că nu ar poseda permis de conducere.
Acesta nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire, fiind urmărit de echipajul de poliție cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe o distanță de aproximativ 1 kilometru, iar la intersecția cu strada Morii din Huedin, la km 526+300 m, pe fondul vitezei excesive, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior răsturnăndu-se”, se arată într-un comunicat transmis duminică de IPJ Cluj.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că este vorba despre un tânăr în vârstă de 16 ani, din Huedin.
„Totodată, din cercetările derulate a reieșit faptul că autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus pe drumurile publice de către mama acestuia.
La testarea cu aparatul etilotest s-a înregistrat rezultat negativ”, se mai arată în comunicatul IPJ.
Tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate medicală.
În cauză sunt efectuate activități de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.