Unora le place Legea Educației. De ce?

Pe data de 25 iulie, reprezentanții Consorțiului Universitaria, care grupează Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Craiova, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, s-au întâlnit cu premierul României, cu ministrul Educației, cu ministrul Cercetării Inovării și Digitalizării pentru a-și prezenta propunerile privind îmbunătățirea proiectului Legii Educației.

După ce au adus elogiul – de acum ritual – al programului România educată, rectorii au prezentat mai multe propuneri, marea lor majoritate referindu-se la sporirea finanțării, fie finanțarea de bază, fie cea suplimentară, fie cea pentru cercetare. După această întâlnire, marcată printr-un comunicat sec, la câteva zile – adică pe 1 august – rectorul Universității din București a transmis un protest, îmbrăcat într-o formă atipică pentru un mesaj public (nici comunicat de presă, nici conferința de presă, nici interviu cu un jurnalist, ci un dialog cu directoarea sa de politici publice), în care își exprima nemulțumirile față de felul în care au fost tratate propunerile consorțiului.

În context, rectorul aruncat o săgeată către specialiștii care ar fi contribuit la elaborarea aspectelor legate de învățământul superior din lege, arătând că ministerul este dominat de un ”monopol”, reprezentat de ”un singur domeniu”, care nu are sensibilitate și interes pentru dezvoltarea științelor socio-umane. De aceea, sugera el, fondurile sunt inechitabil dirijate: Universitatea din București, cu 34.000 de studenți, primește mai puțin bani decât Politehnica, care, având doar 60% din numărul de studenți ai Universității, este finanțată cu 160% mai mult.

• Foarte interesant, textul acesta este publicat pe fluxul Agerpres pe 1 august, la ora 12,28
• În mod cu totul surprinzător peste câteva ore, la 17:36, Agerpres publică un alt text, un comunicat semnat de conducerea Ministerului Educației și cea a Consorțiului Universitaria (prin același rector al Universității din București, în calitatea sa de președinte al Consorțiului), text care arată că mai multe propuneri ale consorțiului au fost agreate cu ministerul.

În aceste condiții, Consorțiul anunță că va sprijini proiectul Legii educației.

Dar jocul adeziunilor nu se oprește aici: în aceiași zi apar mai multe comunicate care anunță sprijinul necondiționat pentru proiectul Legii educației și pentru ministrul educației, adeziuni semnate de Asociaţia Alianţa Universitară G6-UMF (universitățile de medicină și farmacie), Consorţiul Universităţilor pentru Ştiinţele Vieţii (universitățile de agronomie și medicină veterinară), Alianţa Română a Universităţilor de Tehnologie (ARUT)  și Consorţiul Universitar Arte.

În același context, ministerul însuși transmite pe diverse canale (interviuri sau communicate) că legea a fost dezbătută în 48 de întâlniri cu reprezentanți ai corpului didactic, sindicatelor, elevilor și studenților, părinților – cum se spunea odinioară ”colective de oameni ai muncii” – și că au fost făcute 1.486 de propuneri de ameliorare a legii. Evident, este greu de spus câte din acestea vor fi integrate în corpul legii, ministerul comunicând doar câteva schimbări în zone sensibile, care născuseră reacții ale părinților, cum ar fi admiterea separată organizată de unele colegii sau formula de constituire a bacului pe bază de test grilă, din toate disciplinele incluse în trunchiul principal.

După această spectaculoasă zi de 1 august, au avut loc numeroase reacții de contestare a proiectului Legii Educației, în general axate (așa cum am mai arătat) pe implicațiile politice ale unor prevederi din lege, în special pe cele asociate cu acuzațiile de plagiat care-l vizau pe primul ministru și cu menținerea sau anularea atribuțiilor actuale ale CNATDCU.

Am asistat, astfel, la o scrisoare deschisă semnată de 100 de intelectuali, oameni cu activitate remarcabilă, dar cu puține cunoștințe în domeniul legislației învățământului  – dovadă fiind și propunerea de a se prelungi perioada de discutarea a legii, ca și cum acest lucru ar avea vreo importanță, în condițiile în care legea va intra în comisii parlamentare și în plenul Parlamentului, dominate de reprezentanții coaliției, care vor vota în bloc în favoarea ei; lansarea unei scrisori care cere demisia ministrului educației – ca și cum înlocuitorul său ar avea altă filozofie și politică fața această lege; și între noi fie vorba, experiența ne arată că de obicei înlocuitorul unui ministru contestat este mai slugarnic și dispus la orice concesie morală decât predecesorul său.

În toată această agitație, în care se aud tot felul de voci – de la președintele Academiei la studenți sau jurnaliști – un grup de actori, importanți în procesul de susținere sau modificare a proiectului Legii educației, tace – și tace atât de bine încât lumea aproape a uitat că el există. Este vorba rectorii si de ceilalți lideri ai celor aproximativ 20 de universități de stat, care au structură și probleme asemănătoare universităților integrate în Consorțiul Universitaria.

Răspunsul la această poziționare stă într-un mic paragraf din comunicatul comun emis pe 1 august:  ”Pentru a reduce deficitul de cadre didactice pentru învăţământul preuniversitar în specializările din domenii STEM se va creşte finanţarea per student echivalent la acele specializări publicate anual de Ministerul Educaţiei prin aplicarea unui coeficient suplimentar de 1,2 la coeficienţii de finanţare calculaţi de CNFIS.”

În comunicatul comun există multe facilități oferite universităților, dar cele cu caracter financiar sunt mai aproape de promisiuni decât de angajamente ferme. Nu este cazul însă cu acest pasaj, unde apare o cifră clară ”coeficient suplimentar de 1,2”.

Ca să înțelegem sensul acestei modificări din lege (precum și iritarea rectorului UB privind faptul că studenții Politehnicii primesc de 160% ori mai mulți bani decât cei ai Universității), trebuie să explicăm celor care nu sunt familiarizați cu cotloanele universului academic ce înseamnă formula ”coeficienți de finanțare”.

Finanțarea de bază în învățământ se face prin așa-numite granturi care sunt atribuite fiecărui student; printr-o veche uzanță s-a stabilit că studenții nu ”costă” la fel, că acolo unde e vorba de investiții suplimentare în tehnologie sau în cadre didactice costurile sunt mai mari; în domeniile inginerești, medicale, ale științelor vieții, dar și în arte, trebuie să se aloce mai mulți bani în raport cu domeniile care, teoretic, se pot studia doar într-o clasă, cu o tablă și o cretă.

Așa apare relația dintre student fizic și studenți echivalenți unitari, finanțarea făcându-se în raport cu ultima categorie. Iar aici intervin faimoșii coeficienți de echivalare.

De aceea, la nivel licență, un student în domeniul limbii și literaturii române sau al sociologiei sau al istoriei ori filosofiei primește un coeficient de echivalare de 1 (ceea ce a condus in anul universitar anterior la o alocație unitară de 6.376 RON per student bugetar), în timp ce un student la fizică sau chimie primește un coeficient de 1,9 (12.144 RON), la inginerie  1,75 (10.839 RON), la medicină 2,25 (14.346 RON) și așa mai departe; coeficienți și mai mari sunt înregistrați în învățământul de artă, unde se consideră că se lucrează individual cu studenții (nu pe grupe, serii, ani de studiu), astfel încât teatrul și artele spectacolului primesc un coeficient de 5,37 adică o finanțare de 34.239 RON pe student, cinematografia 7,5 (adică 47.820 RON), muzica 5,37 (adică 34.239 RON) etc. (Sursa AICI)

• Înțelegem acum, ca să revenim la exemplul dat de rectorul Universității din București, de ce Universitatea Politehnică primea mai mulți bani decât Universitatea București: pentru că, exceptând informatica, chimia, fizica, geologia, majoritatea facultăților specifice universităților (să le numim) ne-tehnice au o dominantă a facultăților de științe socio-umane, acolo unde coeficientul pentru student este 1 (în raport cu o medie de 1,7 pentru inginerie).
• Înțelegem și chichița retorică din comunicatul comun al ministerului și al Consorțiului Universitaria, care, pentru a justifica o mărire a coeficientului, făcea referire la marea dramă a deficitului de cadre didactice din învățământul preuniversitar: pentru a fi rezolvată, este necesar să crească numărul de studenți și, ulterior, absolvenți, din aceste domenii.

Poate că un coeficient de 1,2 nu pare mult, dar dacă ne uitam pe siteul Universității din București vedem că la Litere sunt 215 locuri bugetate, ceea ce înseamnă 1.753.400 RON în termenii coeficientului anterior si 2.104.080 RON în termenii coeficientului de 1,2. Iar cifrele trebuie dublate la mastere, unde coeficientul minim este 2 (si va deveni 2,4) și unde, de asemenea, există o mare populație de studenți bugetați.

Orice om cu capul pe umeri se poate întreba dacă toți absolvenții de filologie, filozofie, matematică, geografie, istorie, din toate universitățile țării se duc să fie dascăli în școlile din sate, mici orașe și cartiere mărginașe ale metropolelor, așteptând să-și ia definitivatul în 3 ani, apoi să se scoată posturi la concurs pentru a se titulariza, apoi alte concursuri pentru a obține gradul doi și apoi gradul unu  – cu salariile meschine pe care le știm cu toții ….

Iarăși ne mai putem întreba dacă va sta cineva să socotească și să separe secțiile, pentru că într-o facultate de litere sau de științe politice sau de filozofie se găsesc amestecate diverse specializări – și nu toate se referă la materii care se predau în pre-universitar. Va fi făcută separarea, astfel încât numai acelea care pregătesc cadre didactice pentru învățământul preuniversitar să fie finanțate cu 1,2 adică în loc de 6.376 RON să fie alocați 7.651 RON pe student sau se vor lua la grămadă toți studenții de la buget din facultățile care au în titlul specializările nominalizate  de minister?

Vă invit să căutați pe siturile universităților și veți găsi zeci de asemenea cazuri de mixuri neașteptate: o facultatea de științe politice ar putea pregăti profesori pentru învățământul preuniversitar, dar tot acolo există și secții de administrarea afacerilor, de jurnalism, de studii europene, de studii culturale etc; nu dau la întâmplare acest exemplu, pentru că studiul ”Educația superioară în România”,  elaborat în 2022, arată că domenii precum filozofia, studiile europene, relațiile internaționale, științele politice și studiile culturale se caracterizează printr-o rată uriașă de abandon al studenților, circa 45%, în raport cu celelalte domenii, unde rata este între 8% si 9%. Deci vom finanța la grămadă și domenii cătate în pre-universitar și domenii nenecesare în preuniversitar și pe care studenții le abandonează?

Toată negocierea se poartă în condițiile scăderii drastice a numărului de potențiali studenți: anul acesta erau înmatriculați în clasa a XII-a 120.000 de elevi, din care au promovat examenul de bacalaureat 89.054; cele 53 de universități de stat (civile și militare) au scos la concursul de admitere peste 150.000 de locuri, dintre care 61.500 bugetate; se estimează că între 10.000 și 15.000 de absolvenți au aplicat și vor studia la universități din Uniunea Europeană.

Deci locurile bugetate abia se ocupă (multe specializări nu atrag candidați), există tot mai puțini studenți pe locurile cu taxă, un număr mare din ei se retrag după anul I (abandon scolar) si odată cu ei dispar și alocațiile bugetare – totul pe fondul creșterilor cheltuielilor legate de căldură, iluminat, întreținerea clădirilor etc.

În aceste condiții – ale unei oferte mai mari decât cererea – tare mi-e teamă că acești bani se vor atribui cu găleata, fără niciun fel de sită, probabil tuturor facultăților care au în titulatură domenii din zona învățământului preuniversitar, deci teoretic ar pregăti cadre didactice pentru acoperi deficitul pomenit; în felul acesta facultăți și secții tot mai puțin căutate de studenți primesc o mică, mică, gură de aer, niște bani din care se pot plăti salariile corpului didactic – tot mai numeros de la an la an.

Dacă ne uităm și la alte prevederi din proiectul Legii educației, de ce ar fi nemulțumiți rectorii și conducerile universităților, ce motiv ar avea să critice proiectul?

În fond legea ”dă dezlegare” și universitățile pot să facă, fără nicio formă de control, aproape tot ce își doresc în zone esențiale ale împlinirii carierelor și satisfacerii orgoliilor universitare:

• s-a dat dezlegare la organizarea de doctorate și acordarea de titluri, fără nicio instanță de verificare a calității și a standardelor academice specifice acestor lucrări;
• s-a dat dezlegare la organizarea abilitărilor, adică a dreptului de a conduce doctorate, fără control din partea unui organism neutru privind respectarea unor standarde de calitate si performanță a cercetării ale candidatei/candidatului;
• să reamintim că au deja dezlegare să acorde titlul de conferențiar și profesor, din nou fără a trece prin comisii ale unor organisme de tip peer-review;
• se va da și dezlegare pentru controlului intern al plagiatelor și altor acuzații de fraudă la orice nivel, iar, din nefericire, istoria din ultimele decenii a universităților noastre ne învață că adesea ele se ghidează după principiul ”o mînă spală pe alta”

Singura mare problemă cu care se confruntau universitățile, să spunem mai simplu ne-tehnice, era și este scăderea accentuată a candidaților, corelată cu formele de finanțare în care coeficientul de echivalare era mult mai mic decât cel de la universitățile tehnice. De aici problemele legate de acoperirea cheltuielilor, nu numai a celor legate de regie și dotări, ci și (mai ales) a celor legate de salarii, care reprezintă cam 70-80 la sută din bugetul oricare universități.

Aceste cheltuieli vor crește în următorii ani: dacă nu există nici un factor care să inhibe promovările și obținerile de grade superioare va exista o presiune tot mai mare pentru scoaterea la concurs a posturilor de conferențiar si profesor, în condițiile în care salariile de profesor și conferențiar sunt de două până la cinci ori mai mari decât cele de asistent și lector. Dar …

În urma acelei furtunoase zile de 1 august 2022, cu jocul protestelor și adeziunilor și apoi cu acela al înțelegerii fraterne dintre minister și consorțiile universitare, au venit bani în plus în universitățile cu dominantă socio-umană, acolo unde e alocația bugetară va crește – la care se adaugă totala libertate de a acorda titluri și grade universitare.

Atunci de ce ai critica o lege atât de binevoitoare, de ce te-ai alătura intelectualilor, dar și cadrelor didactice din preuniversitar, când nemulțumirea lor este în antiteză cu mulțumirea pe care o aduce acest proiect de lege în ceea ce privește viața universităților din România?

Citește și:

• EXCLUSIV | Profesor universitar Mihai Coman, despre Legea învățământului superior și labirinturile ei: ”Corpul academic nu reacționează la cangrena care îl macină din interior și se ascunde în spatele anonimatului”