Doar 4 copii ai refugiaților ucraineni din Iași pot să meargă la școală alături de elevi români, în aceleași condiții. Inspectoratul Școlar Iași: „problema e bariera lingvistică”

Doar 4 copii ai refugiaților ucraineni din Iași pot să meargă la școală alături de elevi români, în aceleași condiții. Inspectoratul Școlar Iași: „problema e bariera lingvistică”
Publicat: 05/09/2022, 17:10

129 de copii din Ucraina merg la cursuri începând de luni, 5 septembrie, la școlile și liceele din Iași. 125 dintre aceștia vor participa ca audienți, fiind prezenți la ore și la unele activități, dar fiind evaluați și notați separat, fără a putea promova clasa, iar patru dintre ei au depus solicitare să învețe cot la cot cu elevii din Iași, fiind etnici români cu cunoștințe bune ale limbii.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean din Iași spun că aceștia se adaugă altor 200 de elevi care se reîntorc în școlile din județ după ce părinții lor, care au fost plecați la muncă în străinătate, au revenit în țară.

„Ei sunt distribuiți în mai multe școli care îi pot absorbi, fiindcă trebuie să rămânem pe o rețea școlară deja aprobată, nu putem constitui formațiuni de studiu noi și atunci trebuie să îi distribuim pe acești elevi acolo unde există locuri în școlile din Iași. Nu vor învăța în clase special destinate. Considerăm că este o decizie corectă mai ales din perspectiva integrării lor, că au nevoie și de integrare lingvistică, socială”, a spus Luciana Antoci, inspector școlar general, într-o conferință de presă.

Copiii nu pot participa integral la ore pentru că nu cunosc limba

Ea a mai precizat că marea provocare este pregătirea acestor elevi pe termen mediu și lung, fiindcă există o barieră lingvistică atât pentru copii, care nu pot participa integral la ore necunoscând limba, cât și pentru profesori.

ISJ Iași a încercat să treacă peste acest hop, însă cursurile gratuite de limbă română pe care au încercat să le organizeze reprezentanții inspectoratului s-au blocat de faptul că doar un singur profesor care știe limba ucraineană din județ s-a oferit să îi ajute.

În lipsa acestor module lingvistice și a cunoștințelor de limba română, din ce în ce mai mulți copii au ales să continue să studieze în limba ucraineană, folosind informațiile de pe platformele puse la dispoziție de către statul vecin, cu sprijinul profesorilor refugiați.

Astfel, ei vor putea promova într-un an superior, chiar dacă învață de la distanță.

„Ceea ce și-ar dori părinții lor nu avem un cadru legal să le oferim: de a putea învăța pe programe specifice țării lor sau să lucreze pe platformele pe care le oferă Ministerul Educației din Ucraina. Dar din păcate cadrul nostru legislativ nu ne permite decât să îi integrăm în sistemul nostru de educație ca audienți sau ca elevi, iar din datele pe care le avem mulți preferă să lucreze în regim particular, sprijiniți de refugiați care sunt la rândul lor profesori sau de oameni din sistem. Așadar interesul nu e foarte crescut pe zona de a învăța ca audient, ei își doresc ca învățarea să se finalizeze cu promovarea într-un an de studiu superior”, a precizat Luciana Antoci.

Acesta a mai menționat că există oricum o situație de depopulare a școlilor în mediul rural, care va fi analizată la nivelul ISJ Iași în perioada următoare, existând posibilitatea chiar de a se restructura și reorganiza unele școli, acolo unde nu mai sunt suficienți copii pentru a forma clase.

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu a absolvit licența și masteratul în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...