Prima pagină » Știri politice » VIDEO – Gabriela Firea: „Nu, nu îmi doresc să candidez la alegerile prezidențiale. Eu mi-aș dori să candidez la Primăria Capitalei”

VIDEO – Gabriela Firea: „Nu, nu îmi doresc să candidez la alegerile prezidențiale. Eu mi-aș dori să candidez la Primăria Capitalei”

Gabriela Firea a anunțat miercuri la finalul ședinței de Guvern că nu dorește să candideze la alegerile prezidențiale. Conform ministrului Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse aceasta în 2024 își dorește să candideze din partea PSD la Primăria Capitalei.

Fiind miercuri prezentă la conferința de presă de la finalul ședinței de Guvern pentru a lansa programul social pentru creșterea natalității, Gabriela Firea a făcut și câteva declarații referitoare la candidatura sa din 2024. Fiind întrebată de jurnaliști dacă este interesată de prezidențiale, aceasta a negat:

” Categoric eu îmi doresc să continui proiectele de la București, nici nu s-a pus problema din punctul meu de vedere să vizez o altă funcție.” a declarat Gabriela Firea. ”Nu, nu îmi doresc să candidez la alegerile prezidențiale. Eu mi-aș dori să candidez la alegerile de la Primăria Capitalei, dar înțeleg anumite jocuri care se fac pentru că așa e viața politică” a adăugat aceasta, susținând totuși că va merge acolo unde o trimite echipa politică.

De asemenea ministrul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse  a prezentat detaliile programului social național pentru creșterea natalității, prin intermediul căruia fiecare cuplu sau femeie singură va primi  15.000 de lei din partea statului pentru decontarea procedurilor de obținere a unei sarcini:

” Anunț cu bucurie faptul că în cadrul ședinței de Guvern a fost adoptat programul social național  pentru creșterea natalității. Din păcate în ultimul an natalitatea a scăzut vertiginos în țara noastră. Anul trecut s-au născut în România mai puțin de 180.000 de copii și anul acesta cifrele sunt îngrijorătoare. Este necesar ca autoritățile statului să ia măsuri pe toate componentele. Sunt adesea motive de ordin financiar pentru care cuplurile nu îndrăznesc să aibă mai mulți copii sau unii chiar nici măcar un copil. Din păcate în țara noastră, potrivit autorităților medicale, 1 din 5 cupluri este infertil. Practic apare și un blocaj de ordin medical în cadrul unor cupluri, de a avea copii. Am venit cu un proiect țintit, pe care îl prezint astăzi în fața dumneavoastră. El face parte și din pachetul Sprijin pentru România” a anunțat Firea.

Suma vizată de acest proiect este de 15.000 de lei pentru decontarea procedurilor pentru obținerea unei sarcini. Proiectul este coinițiat de Ministerului Familiei și specialiștii Ministerului Muncii.

Până la finalul anului sunt prevăzute fonduri pentru 2.500 de proceduri, iar de anul viitor sunt promise spre decontare alte 10.000!

 

 

Jurnalist Politic vezi toate articolele

Citește și