Celebrități din întreaga lume, îndurerate după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Sir Elton John: ”Am 75 de ani și ea a fost cu mine toată viața, mă simt foarte trist…”

Celebrități din întreaga lume, îndurerate după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Sir Elton John: ”Am 75 de ani și ea a fost cu mine toată viața, mă simt foarte trist...”
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit la 96 de ani / Sursa: The Royal Family
Publicat: 10/09/2022, 14:02
Actualizat: 10/09/2022, 14:03

Moartea Reginei Elisabeta a II-a a îndurerat nu numai familia regală a Marii Britanii, ci și întreaga opinie mondială. O etapă istorică de o importanță covârșitoare, pe toate planurile, se încheie acum, iar celebrități din întreaga lume se declară îndurerate, transmițându-și ultimul omagiu.

Regele Marii Britanii și al Irlandei de Nord este acum Charles al III-lea, acesta fiind punctul de pornire pentru o altă etapă a regalității. Charles al III-lea a fost proclamat rege în timpul ceremoniei Consiliului de Succesiune, iar proclamarea a fost urmată de exclamația ”God save the King” din partea publicului.

Sir Elton John, unul dintre cei mai mari cântăreți ai lumii, a declarat că Regina Elisabeta a II-a a fost alături de el timp de 75 de ani, iar moartea ei îl întristează profund, însă se bucură fiindcă ”se odihnește și merită”.

”A fost o prezență care inspira. A fost fantastică. Și a condus țara prin unele dintre cele mai grozave și mai întunecate momente ale noastre cu grație și decență și cu o adevărată căldură maternă. Am 75 de ani și ea a fost cu mine toată viața și mă simt foarte trist că nu va mai fi alături de mine, dar mă bucur că e liniștită, și mă bucur că se odihnește și merită. A muncit din greu”, a transmis cântărețul britanic, citat de Antena 3.

Actrița Hellen Mirren: ”Dacă a existat o definiție a nobilimii, Elizabeth Windsor a întruchipat-o”

Actorii Daniel Craig – ”James Bond” al ultimelor serii cinematografice despre celebrul spion englez -, Patrick Stewart și Hellen Miren au transmis, la rândul lor, gânduri despre cea care a fost Regina Elisabeta a II-a și despre influența sa benefică incontestabilă.

”Regina lasă în urmă o moştenire incomparabilă. Îi vom duce profund dorul. La fel ca mulți, am fost profund întristat de veste și gândurile mele sunt la familia regală, cei pe care i-a iubit și toți cei care au iubit-o”, a spus Daniel Craig.

”Moștenirea ei va fi analizată. A fost o moștenire foarte tradițională, cred. Sunt trist, am întâlnit-o de mai multe ori, mi-a dat titlul de cavaler și a fost încântător. Aş fi vrut ca ea să trăiască un secol, drept cea mai longevivă monarhie a Angliei. Cred că ar fi fost perfect – 100 de ani pe planetă. Dar sunt încântat de faptul că, dacă asa va fi, nu știm cu siguranță acum, prințul Charles este următorul pe tron, aștept cu nerăbdare să văd ce va face”, a transmis și Sir Patrick Stewart.

”Deplâng, împreună cu restul țării mele, moartea unei mari Regine. Sunt mândră să mă consider Elisabetană. Dacă a existat o definiție a nobilimii, Elizabeth Windsor a întruchipat-o. Plângem o femeie, care, cu sau fără coroană, a fost simbolul nobilimii”

Hellen Mirren

Mick Jagger : ”Toată viața mea, Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a fost mereu acolo”

Potrivit sursei citate mai sus, și cântărețul Mick Jagger a transmis un omagiu după ce Regina Elisabeta a II-a a încetat din viață, după 70 de ani de domnie.

Acesta și-a amintit că a văzut la televizor nunta Reginei Elisabeta a II-a, spunând că rememorează toate momentele din viața Reginei, întreg drumul parcurs între ”o domnișoară frumoasă” și ”mult iubita bunică a neamului”.

”Toată viața mea, Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a fost mereu acolo. În copilăria mea, îmi amintesc că am văzut momentele ei de la nuntă la televizor. Îmi amintesc de ea de la o domnișoară frumoasă, până la mult iubita bunică a neamului. Cele mai profunde simpatii ale mele sunt pentru familia regală”, a spus Mick Jagger.


Citește și:

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar