Olanda își recunoaște rolul istoric avut în comerțul cu sclavi. Fond de 200 de milioane de euro anunțat de premierul Mark Rutte

Olanda își recunoaște rolul istoric avut în comerțul cu sclavi. Fond de 200 de milioane de euro anunțat de premierul Mark Rutte
Olanda își recunoaște rolul istoric avut în comerțul cu sclavi. Fond de 200 de milioane de euro anunțat de premierul Mark Rutte / Sursa FOTO: schengenvisainfo.com
Publicat: 14/09/2022, 12:12

Guvernul batav a decis că este momentul ca Olanda să își asume rolul istoric avut în comerțul cu sclavi. Pentru asta, va fi înființat un fond pentru proiecte care au ca scop creșterea gradului de conștientizare în privința moștenirii reprezentate de perioada sclaviei.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de Bloomberg, valoarea „fondului de scuze” se ridică la 200 de milioane de euro.

Se așteaptă scuzele oficiale

Fondul va fi lansat pe piață imediat ce autoritățile centrale își vor prezenta oficial scuzele pentru rolul jucat de națiunea olandez în istoria sclaviei. Din câte se pare, asta ar urma să se întâmple până la sfârșitul acestui an sau cel mai târziu la începutul lui 2023.

Deocamdată, cancelaria premierului Mark Rutte nu a dorit să facă niciun comentariu pe marginea informațiilor vehiculate în presă. Doar primul-ministru, în fața jurnaliștilor, a vorbit pe tema rolului olandezilor în comerțul cu sclavi spunând că „va urma un moment semnificativ spre finalul acestui an”.

În 2021, primarul Amsterdamului a ieșit public să-și prezinte scuze în mod oficial pentru rolul jucat de orașul său în istoria sclavagismului.

De asemenea, și banca ABN Amro și Banca Centrală a Olandei au transmis că le pare rău. Guvernator al Băncii Centrale și membru în Consiliul Băncii Centrale Europene, Klaas Knot a stat în fața urmașilor sclavilor și și-a exprimat regretele pentru rolul jucat de înaintașii batavi în înrobirea oamenilor. În plus, el a anunțat înființarea unui fond în valoare de 5 milioane de euro, pentru următorii 10 ani, destinat unor proiecte care se vor derula în Olanda, Surinam și în unele insule din Caraibe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...