VIDEO | Elevii cu rezultate foarte bune vor primi burse de performanță de 500 de lei

Publicat: 14/09/2022, 14:18
Actualizat: 14/09/2022, 15:16

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în ședința de Guvern de miercuri că elevilor români, care obțin cele mai bune rezultate li se vor acorda burse de performanță în valoare de 500 de lei. 

În cadrul ședinței de Guvern de miercuri s-a menționat adoptarea unui proiect de HG care prevede ca cei mai silitori elevi să primească 500 de lei din partea statului, ca bursă de performanță. Sorin Cîmpeanu a vorbit și despre creșterea cuantumului burselor sociale și a alocației pentru transportul elevilor care învață în altă localitate decât în cea de domiciliu:

”Este vorba, în primul rând, de proveniența din familii cu venituri reduse, la care se adaugă absolut toți copiii care au probleme cronice, la care se adaugă copiii cu dizabilități, la care se adaugă orfanii de unul sau ambii părinți. Toate aceste categorii de elevi vor primi și primesc – avem hotărârea de guvern astăzi pe agendă – burse sociale într-un cuantum de 200 de lei” a menționat ministrul Educației despre bursele sociale.

Un alt ajutor promis de Guvern elevilor este cel legat de transportul elevilor care învață în altă localitate decât în cea de domiciliu: ”Peste aceste burse sociale pe care, repet, le primesc toți cei care au dreptul să le primească, avem asigurarea transportului de la domiciliu la școală. Este deja pe circuitul de avizare un proiect de ordonanță de urgență, despre care am discutat, și care sunt convins că va putea să intre săptămâna viitoare pe agenda ședinței de guvern, prin care decontarea transportului se face dublu față de condițiile de până acum” a promis ministrul Educației.

În cadrul ședinței de Guvern s-a menționat și faptul că bursele sociale se asigură prin bugetele autorităților locale de la bugetul de stat, iar alocațiile de transport se vor plăti din bugetul Ministerului Educației.

Prin hotărârea de Guvern care trebuie adoptată miercuri va crește și valoarea premiilor destinate elevilor care obțin medalii la olimpiadele internaționale. ” Este vorba de o creștere până la 20.000 de lei pentru cei care la olimpiade internaționale sunt medaliați cu aur absolut, deci punctaj maxim; de 15.000 de lei medalii de aur; 12.500 de lei argint și bronzul – 10.000 de lei” a anunțat Sorin Cîmpeanu la începutul ședinței de Guvern.

Lia Ruscea
Jurnalist Politic

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Anvelopele M+S, interzise în Germania începând cu această lună
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cunoscutul fotbalist Andrea Capone, găsit mort într-o cameră de hotel. Care a fost, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
„Declin anormal” al temperaturilor pe suprafața Lunii! Ce s-a întâmplat cu satelitul natural al Pământului?